VIDEO Tânărul din Buzău acuzat de pedofilie, adus cu ambulanţa la SML pentru expertizarea psihologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Presupusul pedofil din cartierul buzoian Dorobanţi a fost identificat şi prins, la două ore după apariţia unui avertisment postat pe Facebook. Este vorba despre un bărbat de 25 de ani, asistent kineto-terapeut, care la audieri şi-a recunoscut fapta. El a fost adus joi la SML pentru  a fi expertizat psihologic .

”În minunatul nostru cartier Dorobanţi se află un pedofil! Este blonduţ, 1.70 şi o aluniţă în barbă”. Acesta este avertismentul scris miercuri de Daniela Mihai pe Facebook, de la care a pornit ancheta.

”Un tânăr a încercat să-i vadă abdomenul, să vadă ce chiloţi poartă pe el şi l-a invitat la el acasă. Asta a fost acum două săptămâni. Acum s-a întâmplat iar şi de data asta a vrut să-l atingă. Am pus pe Facebook ca să avertizez şi alte mămici”, ne-a declarat Daniela Mihai.

Poliţia s-a autosesizat şi a mers la familia băiatului de 12 ani care a fost acostat pe stradă de un adult. În urma verificărilor, a fost identificat autorul faptei ca fiind un tânăr de 25 de ani din municipiul Buzău. Acesta a fost condus la sediul IPJ Buzău, pentru cercetări care au durat până aproape de miezul nopţii.

”Din cercetările efectuate a reieşit că tânărul ar fi abordat un minor în vârstă de 12 ani, pe stradă, în municipiul Buzău, iar pe timpul discuţiilor cu acesta ar fi comis acte de natură sexuală”, a declarat Mihai Drăghiciu, de la Poliţia Buzău. 

Suspectul care la audieri şi-a recunoscut fapte a fost internat miercuri seara într-o unitate spitalicească, pentru expertiza psihiatrică. Poliţia a fost întocmit dosar penal, pentru coruperea sexuală a minorului. Tânărul acostat de suspect pe stradă a ajuns la psiholog, pentru consiliere. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite