VIDEO Tânăra care a căzut ca secerată în timpul unui concert a ajuns în mormânt. Sute de buzoieni au fost la înmormântare

VIDEO Tânăra care a căzut ca secerată în timpul unui concert a ajuns în mormânt. Sute de buzoieni au fost la înmormântare

Ana Maria a murit sâmbătă

Ana Maria, tânăra care a murit în timpul unui concert din Buzău, a fost condusă astăzi pe ultimul drum. La înmormântare au participat sute de persoane, între care şi iubitul fetei, în faţa căruia Ana Maria s-a stins sâmbătă seară. Între timp au ieşit şi rezultatele necropsiei, care au confirmat că decesul a survenit pe fondul unei crize de astm.

 
După o noapte de priveghi la o capelă din Buzău, rudele şi prietenii şi-au luat adio în această dimineaţă de la tânăra Ana Maria, fata de 20 de ani care a murit în timpul concertului Zdob şi Zdub.
 
Sicriul cu trupul tinerei a fost condus la cimitirul Sfinţii Constantin şi Elena de sute de persoane, între care foşti colegi din Liceul Pedagogic, pe care l-a absolvit anul acesta.
 
Marţi, legiştii din Buzău au finalizat raportul necropsiei efectuate în cazul tragediei. Potrivit specialiştilor, fumul rezultat de la grătarele amenajate pe platoul din centrul oraşului ar putea fi unul dintre factorii declanşatori ai crizei de astm. Cu toate acestea, oficialii Spitalului Judeţean nu se pot pronunţa cu exactitate. Practic, orice element alergen ar fi putut provoca starea de rău a tinerei. 
 
Pe de altă parte, într-o situaţie de acest gen, doar o intervenţie imediată a specialiştilor ar fi putut împiedica producerea unei tragedii. Tânăra care a decedat sâmbătă seară era cunoscută cu afecţiuni respiratorii de mai mult timp şi urma un tratament complex.
 
Organizatorii concertelor din weekend nu au asigurat prezenţa la faţa locului a unei ambulanţe cu echipaj complet, asistenţa medicală fiind în sarcina unor voluntari, într-un punct de prim-ajutor. Aceştia au intervenit primii, pentru ca, după mai multe minute să sosească la faţa locului o salvare.
 
Personalul medical de pe ambulanţă a continuat manevrele de resuscitare, inclusiv în timpul transportării pacientei către spital, iar medicii de la UPU Buzău au mai încercat să salveze viaţa tinerei timp de alte 45 de minute. A fost prea târziu, însă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările