VIDEO O sută de persoane au protestat în faţa blocului în care Valentina Nica a fost arsă de vie de fostul iubit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Peste o sută de tineri au mers, marţi seară, în faţa blocului Valentinei Danielei Nica, buzoianca ucisă cu cruzime de fostul iubitul, Cosmin Dan, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cei prezenţi au făcut apel la organele de cercetare, pentru a le conferi calitatea de suspect tuturor celor care au luat parte, într-un fel sau altul, la crimă.

Prietenii victimei au iniţiat în mediul online un protest, pentru a solicita organelor de cercetare să îi reţină şi pe presupuşii complici ai criminalului. 

Chiar în ziua în care Valentina Nica a fost înmormântată, prieteni, apropiaţi sau simpli buzoieni impresionaţi de soarta tinerei au venit să aprindă o lumânare în faţa blocului unde Valentina a fost arsă de vie în propriul apartament. 

Au venit impresionaţi de tragedia întâmplată şi cu rugămintea ca justiţia să-şi facă treaba şi să-i pedepsească pe toţi cei vinovaţi. 

Tinerii pretind că la crimă au asistat mai multe persoane care ar trebui să fie reţinute, aşa cum s-a întâmplat cu Cosmin Dan. 

Afişând atât poze cu tânăra ucisă, dar şi cu actuală prietenă a principalului suspect, ei au cerut un verdict cât mai aspru, pentru presupusul criminal.

  

Anchetatorii nu au precizat deocamdată despre existenţa altor persoane care ar fi luat parte la crimă. Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Cosmin Dan este singura persoană cercetată pentru uciderea tinerei.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, fosta iubită, Valentina, şi actuala, Anisia, i-au trimis lui Cosmin Dan o fotografie în care cele două apăreau împreună.

Băiatul aflat într-un club în Bucureşti a venit la locuinţa Valentinei şi ar fi omorât-o, stropind-o cu benzină şi incendiind-o. 

La anchetă s-a dovedit că buzoianul era băut şi drogat. Cosmin Dan şi-a recunoscut faptele, pe numele său fiind emis mandat de reţinere pentru 30 de zile. El este urmărit penal pentru omor calificat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite