VIDEO Un singur loc pentru comerţul cu pomi de iarnă, în Buzău. Cei mai ieftini sunt molizii, la 30 de lei bucata

VIDEO Un singur loc pentru comerţul cu pomi de iarnă, în Buzău. Cei mai ieftini sunt molizii, la 30 de lei bucata

Brazii se vând pe strada Independenţei

Buzoienii care şi-au propus zilele acestea să îşi cumpere pomul de iarnă, nu au prea mult de umblat fiindcă municipalitatea a autorizat un singur punct pentru vânzarea coniferelor. Strada Independenţei, de la pieţa de lactate, până la cea de mărfuri, este spaţiul unde se vor comercializa brazi, molizi, crengi de brad şi vâsc, până pe 30 decembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Primăria a autorizat amenajarea a zece standuri, pe trotuare, unele dintre ele fiind funcţionale încă de pe 12 decembrie. Primii brazi expuşi la vânzare de comercianţi au fost tăiaţi de la ocoale silvice din Vrancea şi Covasna, surse care au alimentat piaţa buzoiană şi în alţi ani.  
 
În aceste zile, brazii se vând la preţuri cuprinse între 50 şi 120 de lei, în funcţie de înălţime şi aspect. Sunt însă şi exemplare de peste 150 de lei, cu crengi dese şi înalte de peste doi metri metri. Vânzătorii spun că au avut clienţi şi pentru aceşti pomi. „Am vândut trei brazi foarte înalţi din prima zi. I-au luat cică pentru vile, unde sunt camere înalte”, ne-a declarat unul dintre comercianţii de brazi.
 
Mulţi trecători se opresc, studiază pomii şi preţurile, însă îşi văd repede de drum. „Sunt frumoşi dar e prea devreme. Sigur o să luăm brazi şi cu 20 sau 30 de lei bucata, atunci, mai aproape de Crăciun”, ne-a spus un trecător. 
 
Comercianţii de brazi speră şi ei să-şi sporească vânzările în următoarele zile. Mai ales că, în oferta de anul acesta, au şi molid. „Avem molizii la 30 de lei, până la 80 de lei, iar brazii îi vindem cu 50, până la 80 de lei. După cum se vede, vindem pomii cu tot cu suport din lemn, care intră în preţ. Suntem dispuşi să negociem, însă nu foarte mult pentru că şi noi am cumpărat pomii de la particulari, care au cam ţinut la preţ”, ne-a spus un alt comerciant.
 
Brazi vor mai fi puşi în vânzare şi de către Direcţia Silvică, din pepiniera din Simileasca. Oferta de anul acesta conţine peste 3.000 de brazi, oferiţi în ghiveci, în coş de răchită sau în alt recipient, astfel încât, după Sărbători, să poată fi replantaţi cu uşurinţă. 
 
În ceea ce priveşte preţul unui brăduţ eco, acesta a fost gândit pentru toate buzunarele. Evident, diferă în funcţie de specia bradului, astfel că cel mai scump este cel argintiu, la 183 de lei, cu o înălţime care poate ajunge chiar şi la patru metri. Celelalate specii, Douglas verde, Douglas brumăriu, brad şi molid se vând cu preţuri pornind de la 52 de lei.
 
Citeşte şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările