VIDEO Sinagoga din Buzău, în pragul prăbuşirii. De ce nu interesează pe nimeni reabilitarea templului mozaic

Sinagoga din Buzău, cândva centrul religios dar şi administrativ al comunităţii iudaice care în perioada interbelică număra peste 2.500 de evrei, este de mulţi ani o ruină care se apropie rapid de colaps. Odată cu trecerea anilor, comunitatea s-a stins încet iar templul a ajuns un loc al nimănui.

Prima sinagogă din Buzău s-a ridicat în 1885, pe strada Alexandru Marghiloman, pe un teren cumpărat cu actul autentic nr. 81/1850, de către Bercu Haim tinichigiul şi Iancu Bercovici, de la Nicolae Simion Mocanu, dar nefiind încăpătoare a fost demolată. 

S-a clădit apoi  un Templu (1910-1912), conform actului comemorativ din 24 mai 1909, inaugurat parţial în 1910, preşedintele comunităţii fiind H. Korn.

Sinagoga a fost multe decenii centrul religios dar şi administrativ al comunităţii iudaice. În perioada interbelică, târgul Buzăului era locuit de peste 2.500 de evrei, minoritate care la acea vreme reprezenta o pondere însemnată a populaţiei.

Odată cu trecerea anilor, comunitatea s-a stins încet iar clădirea a ajuns un loc al nimănui. Municipalitatea spune că nu se poate implica în stoparea dezastrului, întrucât templul nu este în administrarea consiliului local.

La întrebarea unui cetăţean adresată primarului pe site-ul de audienţe buzaucityreport.ro, dacă sunt planuri penru reabilitarea sinagogii, edilul-şef al Buzăului a răspuns că nu ştie, pentru că ”sinagoga nu este în proprietatea municipiului Buzău”. 

Altfel spus, autorităţile locale nu au în plan să se implice în salvarea monumentului, atâta vreme cât se află în administrarea obştii evreilor din Buzău, cu aproximativ 50 de membri, subordonată la rândul ei comunităţii evreieşti din Focşani. 

”În momentul în care a devenit obşte, subordonată comunităţii din Focşani, preşedintele din Focşani, fiind de altfel foarte activ, este normal să-l intereseze Vrancea. Repară sinagoga din Odobeşti, probabil repară sinagoga din Focşani, poate şi sinagoga din Râmnicu Sărat dar nu şi aici”, spune Lionel Zosmer, membru al comunităţii evreieşti.

Mulţi dintre reprezentanţii acestei minorităţi sunt de părere că edificiul religios este lăsat în paragină deoarece banii care vin din mai multe părţi pentru renovarea acestuia sunt redirecţionaţi către alte obiective.

”Sunt bani de la Federaţie (Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic n.r.), din terenuri vândute, spaţii închiriate. În Buzău se fac bani din aceste activităţi. S-au primit bani, am înţeles, pentru reparaţii, însă ele se fac la noua casă de rugăciune. Trei sferturi a fost reparat, din câte am văzut eu, iar partea de sinagogă unde puţinii evrei ar trebui să se roage este dezafectată. Deci singura parte nereparată este partea de sinagogă, partea de templu”, spune Lionel Zosmer.

Un cumul de factori generează dezastrul abătut peste templul evreilor buzoieni. Este vorba despre neimplicarea autorităţilor locale şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, de o parte, şi nepăsarea puţinilor factori decizionali din comunitatea cultului mozaic, de cealaltă. 

Soluţii ar putea exista, spun membrii comunităţii: reconversie si reabilitare prin sponsorizări publice sau private, fonduri europene sau fonduri ale unor asociaţii evreieşti internaţionale.

O istorie completă a evreilor care au trăit în oraşul Buzău a fost pusă în paginile unei cărţi de istoricul Valeriu Nicolescu, în lucrarea ” File de cronică. O istorie a Buzăului în date”, apărută în 2008.   

Din paginile cărţii aflăm că la 1830 s-a constituit comunitatea evreilor, reorganizată în 1855, în scopul de a promova interesele comune de cult şi cultură. Prima sinagogă s-a ridicat în 1885, pe strada Al. Marghiloman, pe un teren cumpărat  de către Bercu Haim, tinichigiul, şi Iancu Bercovici, de la Nicolae Simion Mocanu, dar nefiind încăpătoare a fost demolată. 

În 1850, comunitatea evreilor a solicitat un teren pentru construirea unei sinagogi iar în 1855 a achiziţionat un teren în strada Dobrogei nr. 27, actualul bulevard Alexandru Marghiloman, pe care s-a construit Sinagoga (demolată în 1910 şi reconstruită ca Templu), şcoala primară şi o baie cu aburi, ultima finalizată în 1890. 

În 1868 s-a efectuat recensământul evreilor, pe vremea primarului Nae Stănescu, din care au reieşit 174 persoane cu meseriile croitor, tâmplar, mămular, tinichigiu, hăinar, tutungiu, speculant, alămar, curelar, ceasornicar, giuvaergiu, birtaş, marchitan, hangiu, cafegiu, birjar, povarnagiu, măcelar, covrigar, haham, dascăl, ciurar, rachier, cârciumar, argintar şi bărbier.

La 6 iunie 1896, primarul Nicu I. Constantinescu i-a comunicat lui Marcu Avram, preşedintele Epitropiei Comunităţii Israelite necesitatea, ca în 6 luni să ia măsuri pentru mutarea cimitirului deoarece fiind situat într-o poziţie populată a oraşului, cătunul Poşta la acea dată, nu mai putea fi tolerat acolo, conform Regulamentului Cimitirelor care prevedea asemenea amenajări la 200 de metri distanţă de marginea oraşului.

Membrii Epitropiei, Lupu Feldman, M.I. Eskenazi, Leibu Grimberg, Aron Stern, David Goldenstein, Avram Feldman, M. Isacsohn şi C. Diamanthbergher, au cerut păsuire un an, motivând lipsuri financiare, la 13 iulie, consiliul comunal aprobând vânzarea unui teren de 4500 m.p. pe partea stângă a şoselei Buzău - Urziceni, dincolo de barieră.

În 1933, Buzăul avea o populaţie de 39.954 locuitori (18.414 bărbaţi şi 18.540 femei) din care 3.844 evrei (1944 bărbaţi şi 1900 femei) şi 727 de alte naţionalităţi („Reporterul”, VI, nr. 14/20 iunie 1933).  

Alte etape din istoria evreilor buzoieni, consemnate de Valeriu Nicolescu în cartea sa au fost: mutarea în 1940 a cimitirului evreiesc din perimetrul cartierului Poşta pe un teren de la intersecţia şoselei spre Urziceni cu şoseaua vicinală spre Ţinteşti, interzicerea în 1941 a circulaţiei evreilor pe străzi, între orele 20.00 şi 7.00 şi existenţa din 1942 a Comisiei Judeţene pentru administrarea bunurilor expropriate de la evrei.