VIDEO Scandal la uşa Parchetului Buzău, cu familiile unor proxeneţi în prim-plan

VIDEO Scandal la uşa Parchetului Buzău, cu familiile unor proxeneţi în prim-plan

O femeie a căzut ca fulgerată, astăzi, în fata Parchetului local din Buzău. Femeia, mama unui individ suspectat de proxenetism, adus încătuşat la audieri, a încercat astfel să-i înmoaie pe procurori. Împreună cu fiul femeii au fost aduşi alţi doi tineri suspectaţi că au împins spre prostituţie patru minore din Buzău de pe urma cărora ar fi obţinut 50 de mii de lei.

 
Femeia a vociferat în fata parchetului ore în şir în timp ce fiul ei încătuşat aştepta să fie audiat pentru ca si-ar fi forţat concubina sa se prostitueze.
 
Văzând ca nu e băgată în seama femeia a recurs la un gest menit sa atragă atenţia asupra nemulţumirii sale. 
 
A căzut la pământ în fata usii de acces a institutiei. Şi tatăl unui alt suspect, adus la audieri pentru aceeaşi fapta a adus acuzaţii oamenilor legii, supărat ca minorele  care l-au denunţat pe fiul sau sunt de fapt prostituate.
 
Potrivit anchetatorilor, trei indivizi ar fi profitat de pe urma a 4 minore de 16 şi 17 ani pe care le-au obligat sa se prostitueze în diverse locaţii din Buzău. Suspecţii vor fi prezentaţi judecătorului pentru drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: