VIDEO Protest la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru demiterea directorului. Poliţiştii chemaţi de conducere au fost daţi afară

VIDEO Protest la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru demiterea directorului. Poliţiştii chemaţi de conducere au fost daţi afară

Protestatarii de la Spitalul Săpoca i-au întâmpinat pe poliţişti

Câţiva zeci de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, au declanşat vineri, 22 mai, un protest în curtea spitalului prin care cer demiterea actualului manager interimar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totodată, un memoriu a fost înaintat la Ministerul Sănătăţii, cei peste 140 de semnatari avertizând că demisionează dacă directorul interimar nu este revocat cât mai rapid din funcţie. 
 
La protestul care a început la ora 8.00 au participat medici, asistenţi şi personal TESA, iar activitatea medicală şi cea de pază a pacienţilor, unii cu probleme pshice grave ori violenţi, cu condamnări, nu ar fi fost întreruptă, după cum au asigurat organizatorii.
 
”Activitatea medicală nu a fost afectată, nici cea de hrană şi nici cea de pază a pacienţilor”, a precizat directorul economic al Spitalului Săpoca, Vlad Laurenţiu Nicolae.
 
Cei peste 40 de protestatari adunaţi în curtea spitalului Săpoca cer ca actualul manager interimar, Cristina Păun, să fie revocat din funcţie, acuzând lipsa de colaborare si comunicare cu aceasta. 
 
Mai mult, liderul sindical din spitalul Săpoca, Mariana Spoială, o acuză pe Cristina Păun că ar face cheltuieli nejustificate, prin comandarea a 3.000 de combinezoane de protecţie, în condiţiile în care nu există niciun pacient cu COVID-19. 
 
Protestatarii spun că actualul director este incompatibil cu funcţia, din cauza unor probleme penale mai vechi. Cristina Păun are două dosare penale deschise pentru fapte comise ca angajat al acestui spital, director economic, motiv pentru care a şi fost demisă.
 
La rândul ei, conducerea unităţii a emis în cursul dimineţii o notificare adresată contestatarilor prin care îi anunţa că încalcă reglementările impuse odată cu instituirea stării de alertă. Ca răspuns, aceştia au transmis că nu e perturbaă activitatea medicală, pentru că toţi sunt la lucru.
 
Un echipaj de Poliţie chemat de directoarea Cristina Păun nu a putut intra în spital după ce poliţiştilor li s-a luat temperatura şi s-a stabilit că nu e conformă reglementărilor în vigoare, limita fiind 37,3 grade Celsius. După aceasta, poliţiştii au fost nevoiţi să plece.
 
 
Un memoriu semnat de 150 de angajaţi a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, aceştia ameninţând că demisionează dacă Păun nu este revocată. Luna trecută, actualul ministru Nelu Tătaru a vizitat unitatea medicală însă a decis păstrarea în funţie a Cristinei Păun.
 
Managerul spitalului din Săpoca, Cristina Păun, le-a comunicat jurnaliştilor prin intermediul secretarei că nu poate discuta telefonic cu presa şi că după ce se vor ridica restricţiile impuse de guvern din cauza COVID-19 va face o conferinţă de presă.
 
În luna martie, managerul interimar al spitalului Săpoca, Cristina Păun, a fost reclamat la Poliţie şi la Parchet, de Sindicatul Sanitas Săpoca, după ce ar fi organizat, în aceeaşi incintă, două şedinţe consecutive, la care au participat aproximativ 30 de angajaţi, încălcând măsurile de prevenţie prevăzute de starea de urgenţă.
 
Anterior plângerii penale, Sindicatul Sanitas Săpoca i-a solicitat fostului ministru al Sănătăţii, Victor Costache, printr-o scrisoare deschisă, să constate că numirea Cristinei Păun la conducerea Spitalului Săpoca este „total nepotrivită”, solicitând revocarea acesteia din funcţie şi numirea unui alt manager interimar, fie pe fostul manager, fie pe oricare dintre dintre membrii Comitetului director, care sunt „oameni integri, corecţi, faţă de care salariaţii spitalului au un respect deosebit” şi despre care poate cere referinţe Consiliului  de Administraţie. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: