VIDEO Practică sport extrem la vârsta de patru ani. Iată povestea celui mai tânăr endurist din România

VIDEO Practică sport extrem la vârsta de patru ani. Iată povestea celui mai tânăr endurist din România

Sașa și motocicleta sa

Nici nu a învățat bine să vorbească, că este deja un as al sporturilor extreme cu motor. La numai patru anișori, Saşa Matasa şi este cel mai tânăr motociclist de enduro din România. De un an se antrenează pe dealurile din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, şi visează să se lupte pentru primul loc pe podium la concursuri de specialitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Saşa a moştenit pasiunea pentru sporturile extreme de la tatăl său, un endurist cu experiență. Încă de când a făcut primii paşi, le-a cerut părinților o motocicletă iar când a împlinit 3 ani a şi primit una adevărată, cu tot cu costumul de protecție.

Saşa a desluşit foarte repede tainele motorului în doi timpi pe care îl conduce, cu ce fel de combustibil funcţionează dar şi componentele motorului. Dacă la început s-a antrenat pe un teren din spatele casei, acum face eforturi să cucerească dealurile din comuna Chiojdu, unde tatăl său a deschis de câțiva ani o pensiune.

De-a lungul timpului, accidentele nu au lipsit dar asta nu l-a speriat deloc pe curajosul motociclist de numai patru ani. În tot ceea ce face, Saşa este încurajat de tatăl său care îi este şi antrenor dar şi cel mai bun prieten.

”M-a pasionat foarte tare off-roadul, am început şi eu cu motocicletă, nu m-a învăţat nimeni, am învăţat singur, am învăţat la o vârstă destul de înaintată şi încerc acum să îl fac pe el să înveţe cât mai multe la o vârstă cât mai fragedă”, spune Roland Matasa, tatăl lui Saşa  .

Pentru că nu are vârsta necesară pentru a se înscrie într-un concurs, Saşa continuă să se antreneze pe dealurile din Chiojdu. Visează deja la o motocicletă nouă dar deocamdată nici pe aceea nu o poate primi pentru că nu are înălţimea necesară.

SURSA: stiridebuzau.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările