VIDEO Oieritul a devenit o povară: un kilogram de oaie „în viu“ a ajuns să coste mai puţin decât un kilogram de fasole

Mulţi crescători de oi din zona Buzăului se gândesc să renunţe la turme, pentru că le este din ce în ce mai greu să crească animalele. Au puţin lapte din cauza secetei, iar valorificarea pentru carne nu este o opţiune, deoarece o oaie a ajuns să coste mai puţin de 100 de lei. În schimb, îngrijirea lor necesită cheltuieli cu furajele, tratamentele şi plata ciobanilor.

Buzoianca Ioana Toma, proprietară a peste 400 de oi, este unul dintre crescătorii din Bărăganul buzoian care au ajuns să declare că această îndeletnicire, ocupaţie primordială pentru ţăranul român, a ajuns o povară. Creşterea oilor a ajuns o afacere în care investiţia este mai mare decât avantajele. 

Femeia spune că din cauza secetei, a deficitului de apă şi iarbă, oile au dat o cantitate nesemnificativă de lapte în acest an. 

”Sunt veri când mulgi oaia două, trei luni, atât. Ce am putut noi să mulgem în vara asta, când oile au suferit de foame de pe pământul acesta afectat de secetă, doar cu cotoare pe el? În ultimii doi ani nu am avut lapte din care să poţi spune că te-ai ales cu ceva”, spune Ioana Toma.

Ferma acesteia beneficiază anual o subvenţie de la stat, însă nesemnificativă, întrucât creşeterea oilor necesită pe lângă furajare cheltuieli mai ales cu plata ciobanilor, categorie de forţă de muncă pe cale de dispariţie. ”Ca să supravieţuieşti, trebuie să mai vinzi ceva de acasă, să produci pe altă parte, ca să le îngrijeşti, pentru că până la un an când iei subvenţia îi trebuie multe animalului.

Angajaţii trebuie plătiţi pentru că nu mi vine omul pe nu ştiu cât. Acum cere 2.000 de lei pe lună sau mai mult. Dar nu vine nici aşa, oricât i-ai da. Nici cu ziua nu găseşti, să îngrijească turma. De când cu ajutoarele, nu mai munceşte nimeni. Toată lumea s-a învăţat comodă şi cât ia, atâta ia”, susţine buzoianca.

Pentru proprietarii de oi, până şi tunsul animalelor este o sarcină care generează pagube, atât timp cât lâna rezultată nu mai are căutare. ”Ca să tunzi oile, te costă 3,5 lei pentru fiecare animal. La 400 de oi, am dat peste 1.400 de lei şi am luat doar 500 de lei pe lână. Nu am avut unde să o dăm pe toată şi i-am dat foc. Unde e avantajul? S-a zis că s-a promovat oaia? Cum? Ajungi să vinzi ceva de acasă, ca să creşti oile, pentru că ele nu mai au niciun preţ”, îşi strigă revolta Ioana Toma, fermier din Cilibia, judeţul Buzău. 

Ioana Toma se gândeşte să renunţe la animalele sale însă nu găseşte cumpărători. A constatat că este captivă între neputinţa de a mai creşte un număr atât de mare de ovine şi imposibilitatea de a vinde turma. Un kilogram de oaie în viu a ajuns să coste mai puţin decât un kilogram de fasole.

”Nu pot nici să le vând, să scap de ele, că n-au nicio vină şi nu poţi să faci absolut nimic cu ele. Trebuie să le îngrijeşti, pentru că îţi este milă de ele şi sunt banii noştri. Am vândut cârlani cu 4 lei kilogramul în viu. Vă închipuiţi, să creşti nişte cârlani din martie, aprilie, şi să-i vinzi în octombrie cu 4 lei, când un kilogram de fasole este 8 lei. De aproape doi ani mă tot gândesc să le vând, dar nu am cui. Am dat anunţ, m-a sunat cineva în primăvară pentru miei, dar despre oi nici nu a vrut să audă”, spune Ioana Toma. 

”Îmi este şi ruşine să spun cât a ajuns să coste o oaie. Ajunge să coste cel mult 100 de lei, dar este şi 50, şi 70 de lei. Ruşine mare să spui că ajungi să dai cu 70 de lei o oaie. Cu toate că foloseşti totul de la ea, laptele, lâna care era căutată pe vremuri, carnea pentru pastramă şi cârnaţi, nu are deloc valoare. Eu am vândut cârlanul cu 4 lei kilogramul în viu iar un kilogram de cârnaţi de oaie este 30 de lei. Cum vine diferenţa asta?”, Ioana Toma, fermier 

Necazurile sunt parcă trase la indigo pentru toţi crescătorii de oi din zona Bărăganului. Mihai Mureşanu are 300 de ovine, la limita dintre comunele Cilibia şi CA Rosetti, pe care le creşte cu eforturi financiare din ce în ce mai mari. 

”Munca la oi este foarte grea pentru că oaia nu are sărbătoare, nu are duminică, trebuie să stai tot timpul să o furajezi, care costă bani. Când stai şi te uiţi pe cer şi vezi că nu plouă, efectiv începi să realizezi că te paşte falimentul. Nu mai este oaia ce a fost în anii '90 şi 2000, când vindeai zece cârlani şi umpleai buzunarul de bani. Acum este bătaie de joc. 70 de lei, 80 de lei mielul, după ce îl creşti toată primăvara, vara, şi vine samsarul şi efectiv îşi bate joc de tine. Dacă vinzi, bine, dacă nu, rămâi cu ele”, spune Mihai Mureşanu.

Potrivit fermierului, când trage linie la sfârşit de an, trebuie să mai aducă bani de acasă. ”Laptele este o loterie. Dacă îţi dă Dumnezeu trei luni de secetă, ele de unde să îţi mai dea lapte. Dacă nu mănâncă, nu au din ce. Lapte nu mai dau de trei luni de zile. A fost secetă foarte mare. Ciobani nu mai sunt, deoarece nimeni nu se mai formează pentru că nu mai este rentabil. Cer mult şi treabă nu fac. M-am gândit să vând oile”, este concluzia crescătorului buzoian. 

Cei doi fermieri buzoieni spun că statul trebuie să ajute mai mult oieritul, prin îmbunătăţirea condiţiilor de valorificare a tuturor produselor de origine animală. Pe lângă subvenţia anuală, ar trebui regândite facilităţi inclusiv pentru inclusiv valorificarea lânii şi a pieilor de animale.