VIDEO Ministrul Petre Daea, despre mişcarea anti-Dragnea: „Nu prin scrisori se rezolvă problemele într-un partid”

VIDEO Ministrul Petre Daea, despre mişcarea anti-Dragnea: „Nu prin scrisori se rezolvă problemele într-un partid”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat la Buzău că problemele din partid nu se rezolvă prin scrisori ci discutând faţă în faţă. Reacţia ministrului vine după ce mai mulţi lideri ai PSD au semnat o scrisoare prin care îi cer demisia preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Totodată, Daea a declarat că nu se va dezice de Liviu Dragnea, cum nu se va dezice de niciun coleg de partid. În stilul lui caracteristic, Daea a comparat problemele din partid cu problemele din căsnicie, care trebuiesc discutate în familie şi nu în public.
 
„Nu prin scrisori se rezolvă problema într-un partid. Şi, ca un om mai în vârstă, cu părul alb, un om care înţelege ce înseamnă democraţia într-un partid, înţelege ce înseamnă ierarhia într-un partid, spun că trebuie să ne respectăm, să respectăm preşedintele, să respectăm structurile partidului, şi, în interiorul partidului putem discuta orice, nu prin scrisori. Eu mi-aş dori să nu vorbim, să nu corespondăm prin scrisori, ci să ne uităm unul la altul, faţă în faţă în structurile partidului, să discutăm ca oameni de partid, ca bărbaţi ce suntem, ca oameni care ne cunoaştem, care am crescut în acest partid, ne-a validat partidul într-o serie întreagă de funcţii, iată, şi pe mine, şi nu aş putea vedea o soluţie în această direcţie. Ci, dimpotrivă, dacă ai ceva de spus – şi e firesc să fie, este un partid mare, este diversitate de opinii care trebuie respectată – trebuie să se desfăşoare în structurile partidului şi nu prin scrisori”, a spus Daea la Buzău.
 
Declaraţia a fost făcută în contextul apariţiei scrisorii semnate de Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu, prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor.
 
citeste totul despre: