VIDEO Mărturia rudelor bătăuşilor din Braşov: „Cine ştie ce i-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân?“

VIDEO Mărturia rudelor bătăuşilor din Braşov: „Cine ştie ce i-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân?“

Mihai Mircea Constantin FOTO Facebook

Mihai Mircea Constantin este unul dintre bătăuşii care au ajuns în arestul poliţiei după ce au băgat un bătrân din Braşov în spital. Tânărul este dintr-un sat al oraşului Nehoiu (Buzău), însă a plecat de patru ani din localitate. Indicii despre comportamentul său au apărut încă din liceu, spun cunoscuţii. El a rămas repetent pentru cumul de absenţe, tot din această cauză notele sale la purtare fiind sub 8.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre agresorii bătrânului din pasaj este buzoianul Mihai Mircea, de 24 de ani, căruia i se mai spune şi Puiu. A plecat din Nehoiu în urmă cu patru ani, a locuit o perioadă la Buzău, apoi s-a stabilit în Braşov. A fost ajutor de bucătar la un bistro din Buzău, după care s-a angajat barman la un local din Braşov.  
 
Mihai este singurul fiu al familiei Mircea, din satul Bâsca Rozilei, de lângă oraşul Nehoiu. A fost crescut de bunici, după ce părinţii săi au divorţat şi şi-a văzut fiecare de viaţa lui. 
 
Băiatul a crescut până la anii adolescenţei în casa bătrânilor, împărţită acum între tatăl său şi un unchi, fratele mamei. Acesta spune că, de ruşine, părinţii băiatului refuză să mai dea ochii până şi cu vecinii din sat.
 
”Mihai a plecat la Braşov să îşi facă o viaţă, iar când venea acasă, în sat, nu făcea probleme, nu se certa cu lumea şi era prieten cu toţi vecinii. Ce s-o fi întâmplat cu el, greu de explicat. O fi anturajul prost de la Braşov, băutura, cine ştie ce l-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân? Părinţii săi l-au educat bine, însă nu puteau şti ce face el acolo”, ne-a spus Vasile (foto jos), unchiul lui Mihai.

 
Vecinii familiei au rămas uimiţi când au văzut la televizor scenele extrem de violente, provocate de tânărul lor consătean şi de prietenul acestuia, Adrian Ceplinsche. Oamenii sunt siguri că lipsa părinţilor din viaţa copilului şi anturajul nou din Braşov l-ar fi transformat pe Mihai.
 
”Eu cred că el a ajuns aşa şi după dezbinarea asta din familia lui. Părinţii au divorţat, mama lui şi-a făcut altă familie pe lângă Buzău, a fost şi plecată prin străinătate, iar băiatul a rămas în grija unui bunic, până a murit şi acesta. Este singurul copil şi l-au pierdut devreme din mâini. Este urât ce a făcut la Braşov, ce le-a făcut părinţilor lui, dar şi cu viaţa lui, pentru că îşi iroseşte tinereţea prin puşcării”, ne-a spus o localnică din satul Bâsca Rozilei.
 
 
Jenaţi se simt şi reprezentanţii liceului din Nehoiu, pe care Mihai l-a urmat în decurs de cinci ani, după ce a rămas repetent din cauza absenţelor. ”A urmat clasa de operator tehnic de calcul între 2009 şi 2013. În perioada sa de liceu, cea mai mare notă la purtare a fost 8, iar cea mai mică, 6,5. Din această cauză a şi repetat clasa a douăsprezecea. Am încercat disciplinarea lui prin scăderea notei, însă a fost în zadar”, ne-a declarat un reprezentant din conducerea Liceului ”Nicolae Iorga” din Nehoiu. 
     

Mihai Mircea şi Ceplinsche Adrian sunt cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice. Amândoi erau băuţi în momentul atacului. Bătrânul a fost lovit fără milă până când a leşinat şi a avut noroc cu un paznic care a intervenit şi i-a salvat viaţa.

Imediat ce au aflat contul de Facebook al agresorului din Buzău, sute de români au simţit nevoia să-şi descarce furia postând mesaje dure pe pagina acestuia. Nici mama lui nu a scăpat de critici, contul ei fiind de asemenea asaltat de oamenii oripilaţi de gestul fiului său. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările