VIDEO Tot mai multe femei la volanul autobuzelor: „Unii ne admiră, alţii ne trimit la cratiţă“

VIDEO Tot mai multe femei la volanul autobuzelor: „Unii ne admiră, alţii ne trimit la cratiţă“

FOTO Iulian Bunila

Din ce în ce mai multe femei sunt văzute la volanul autobuzelor din municipiul Buzău. Atragerea doamnelor într-o meserie care pe vremuri era numai a bărbaţilor ţine de strategia de modernizare a societăţii de transport public urban. Majoritatea şoferiţelor provin din rândul fostelor taxatoare care s-au ambiţionat să obţină permisul pentru această categorie de autovehicule.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diana Ivaşcu are 38 de ani şi de câteva luni conduce autobuze prin Buzău. Este pasionată de maşini şi de dragul lor a avut ambiţia să obţină permis categoria D. 

Când destinul i-a surâs, a ajuns acolo unde şi-a dorit cel mai mult, la volanul unui autobuz.
 
”E o plăcere să conduc autobuzul. Dacă ar fi să aleg între bucătărie şi condus, aş alege din start condusul, pentru că ai responsabilităţi, ai satisfacţii, care te hrănesc sufleteşte. Când ne văd la volanul autobuzelor unii ne admiră, alţii ne trimit la cratiţă dar am învăţat să nu băgăm în seamă răutăţile”, spune Diana Ivaşcu, şofer la Trans Bus Buzău.
 
Aducerea femeilor la volanul autobuzelor este, potrivit conducerii Trans Bus, parte a strategiei de modernizare a societăţii de transport public, care nu constă doar mărirea flotei de maşini ci şi în creşterea calităţii serviciilor.
 
”Sunt mai atente, mai grijulii cu călătorii şi mai apreciate de cei pe care îi transportă. Am văzut situaţii când doamna şofer le zâmbeşte oamenilor şi acest lucru place, dă bine. În urmă cu ceva ani era de neimaginat ca femeile să conducă, pentru că presupunea un efort mai mare, pe autobuze greoaie, dar şi altă mentalitate”, spune Gică Toader, directorul Trans Bus Buzău.
 
Acum, la Trans Bus sunt deja şase şoferiţe, multe din rândul fostelor taxatoare, şi urmează să fie angajate încă două până la sfârşitul anului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: