VIDEO Intervenţii ale pompierilor buzoieni, îngreunate de rafalele de vânt

VIDEO Intervenţii ale pompierilor buzoieni, îngreunate de rafalele de vânt

Trei incendii au izbucnit miercuri seara

Mai multe incendii au izbucnit, miercuri seară, în judeţul Buzău. O casă din comuna Ziduri a fost mistuită în mai puţin de o jumătate de oră. În Berca şi Buda, s-a intervenit pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată. Operaţiunile au fost îngreunate de vântul puternic.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Sărat au intervenit pentru stingerea unui incendiu de locuinţă în localitatea Ziduri, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahiveanu. 
 
Când au ajuns pompierii la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafaţă  mare de 80 metri pătraţi.
 
Două echipaje de pompieri au acţionat cu autospeciale cu apă şi spumă. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD. Din fericire, nu au fost victime.
 
Un alt incendiu a izbcnit la intrare în Berca, lângă podul peste râul Buzău. Aici a ars stuful uscat de pe o suprafaţă de 3 hectare, flăcările înalte de câţiva metri fiind vizibile de la distanţă.
 
Au intervenit cu autospeciale de stingere pompierii de la ISU Buzău şi voluntari de la schela Berca. Vântul puternic a îngreunat misiunea echipajelor de stingere, care au încercat să ţină flăcările departe de proprietăţile din vecinătate. Focul a fost stins după două ore.  
 
Tot miercuri seara, pompierii au intervenit şi în comuna Buda, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care se manifesta pe o suprafaţă de 10 hectare.
 
Aici intervenţia a fost îngreunată de vânt, care putea contribui la extinderea incendiului către pădure sau către gospodării. 
 
Pompierii au fost sprijiniţi pentru stingerea acestui incendiu de forţe de la Serviciul Voluntari de Intervenţii de Urgenţă.
 
Incendiul de miercuri seară vine după o altă intervenţie a pompierilor de la Fulga care a durat circa 12 ore pentru stingerea unui incenduiu de vegetaţie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: