VIDEO Filmul complet al accidentului de la Boboc. Conducerea unităţii lămureşte cum a murit caporalul Robert Comăneci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Caporalul Robert Comăneci, elev al Şcolii de Maiştri Militari si Subofiteri „Traian Vuia” de la Boboc, a murit pe loc, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Alţi trei colegi de-ai săi au fost răniţi. Robert Comăneci era logodit şi urma să se căsătorească.

La câteva ore după accidentul mortal petrecut la câţiva metri de poarta unităţii şi în care şi-a pierdut viaţa un elev, iar alţi trei au fost răniţi, conducerea Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” a transmis un comunicat de presă.

Conform acestuia, accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 11 iulie, în jurul orei 20, în apropierea Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene <Traian Vuia>.

Cei patru elevi se întorceau din învoire la bordul unui autoturism proprietate personală. Pe drumul de acces către instituţia militară, după traversarea căii ferate, la aproximativ 400 metri de poarta de acces, într-o curbă la stânga şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

În urma impactului, toţi ocupanţii autoturismului au fost răniţi, cel mai grav fiind militarul aflat la volan.

Personalul unităţii a solicitat de urgenţă, prin serviciul 112, intervenţia echipajelor UPU SMURD Buzău, care au acordat primul ajutor victimelor.

Din păcate, cu toate eforturile depuse de echipajele medicale sosite la faţa locului, caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George, şoferul autoturismului, nu a mai putut fi salvat.

Unul dintre ceilalţi trei militari, cu multiple traumatisme, a fost preluat, în stare stabilă, de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central  din Bucureşti.

Ceilalţi doi militari, răniţi mai uşor, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău, unde sunt internaţi în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

A fost sesizat Parchetul Militar Ploieşti de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, instituţie care a dispus ca cercetarea la faţa locului să fie executată de către Poliţia Rutieră Buzău.

Comandantul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene <Traian Vuia> a numit o comisie la nivelul unităţii care va stabili circumstanţele producerii evenimentului.

Caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George era în vârstă de 33 de ani şi urma Cursul de formare a subofiţerilor pe filieră directă din data de 4.09.2017. Era angajat al MApN din anul 2009. Era necăsătorit şi nu avea copii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite