VIDEO Festivitate în curtea unui liceu din Buzău care va intra în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Peste 66.000 de preşcolari şi şcolari au fost astăzi la festivităţile de deschidere a noului an şcolar organizate în unităţile de învăţământ din judeţul Buzău. Emoţii în plus au avut elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, care urmează să părăsească în curând clădirea liceului de pe strada Independenţei, pentru a permite începerea lucrărilor de reabilitare.

Prezent la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, primarul Constantin Toma a vorbit despre data la care va avea loc mutarea. Elevii de la Eminescu urmează să înveţe în incinta Liceului Tehnologic „Costin Neniţescu”, de pe strada Transilvaniei. 

„Mă bucur că începeţi totuşi un nou an şcolar aici, în incinta Colegiului Eminescu. Am reuşit ca prin intermediul unui fost absolvent al acestui liceu, este vorba despre domnul deputat Marcel Ciolacu, să obţinem o sumă foarte mare pentru reabilitarea, măcar o dată la o sută de ani, a acestei clădiri istorice a unei şcoli de elită în municipiul Buzău. Lucrurile vor decurge bine, mă voi ocupa personal, astfel încât, probabil, din 15 octombrie să aveţi cele mai bune condiţii la Liceul Neniţescu, iar peste doi ani să avem aici cel mai frumos colegiu din oraş”, a declarat primarul Constantin Toma.

Oficialităţi au fost şi la festivităţile de deschidere de Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”, cel mai titrat liceu buzoian, şi la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”. La cea din urmă a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a ales astfel să îşi conducă nepotul în prima zi de şcoală.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu la deschiderea de an şcolar a uneia dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din judeţul Buzău. Societatea de astăzi încearcă să inverseze sistemul de valori umane fundamentale. Tocmai de aceea, rolul profesorilor şi al părinţilor devine unul şi mai dificil. Numai printr-o colaborare strânsă şcoală – familie putem să-i  îndrumăm şi să îi susţinem pe copii în vederea descoperirii drumului către o viaţă cu valori adevărate, îndeplinirea idealurilor şi identificarea pasiunilor lor”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean în discursul său.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite