VIDEO Cercetătorii buzoieni vor să readucă în grădini plantele biblice: lintea, bobul sau napul

VIDEO Cercetătorii buzoieni vor să readucă în grădini plantele biblice: lintea, bobul sau napul

Cercetătorul Costel Vânătoru

Legume cunoscute de câteva mii de ani, cum ar fi lintea, bobul sau napul, vor fi introduse în cultura de serie în această primăvară de cercetătorii Staţiunii Legumicole Buzău. Plantele, aşa-zis biblice, dintre care unele sunt menţionate şi în Sfânta Scriptură, sunt specii rare, care au fost neglijate în ciuda faptului că au proprietăţi miraculoase, cum ar fi acelea de a-şi crea singure ierbicidele sau de a da producţii ridicate fără îngrăşăminte.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Cercetătorii au colecţionat deja zeci de genotipuri de linte, nap sau bob, de pe întreg teritoriul ţării, cultivate doar de ţărani şi de legumicultorii amatori în curţile lor.
 
Costel Vânătoru este unul dintre cei care se ocupă de plantele aşa-zis biblice. El a avut de ales între sutana de preot şi halatul de cercetător, dar în final le-a ales pe amândouă. Acum, alături de colegii lui face eforturi pentru relansarea producţiei unor plante tradiţionale de ştir, nap, linte şi bob, care cresc natural fără îngrăşăminte chimice şi fără să aibă nevoie de ierbicide.
 
Deşi au ieşit de câteva decenii din anuarul agricol, plantele denumite sugestiv ”biblice”, dată fiind vechimea lor şi menţionarea lor în Sfânta Scriptură, au fost procurate de inginerii horticoli de la prieteni, ţărani şi legumicultori amatori.
 
„Aceste plante sunt valoroase pentru că sunt mai bine adaptate la condiţiile noastre de mediu şi extindem gama de cultură şi alimentaţie“, a spus Costel Vânătorul.
 
Legumele vechi sunt apreciate mai ales de agricultorii din mediul rural pentru că sunt sănătoase, uşor de cultivat şi dau producţii ridicate. „Au gust normal în mâncare. Bobul e la fel ca fasolea, se mănâncă normal, se face orice mâncare, şi ciorbă şi tocană“, a spus un legumicultor. „Tot ce e natural ne interesează pentru sănătatea noastră şi a familiei“, ne-a declarat o femeie.
 
În ultimii doi ani, la Staţiunea Legumicolă din Buzău s-au aclimatizat şi soiuri exotice de legume, dintre care se remarcă un soi de castravete, ce îşi are originile în Mexic, care este un remediu natural pentru diabet, deoarece este plin de substanţe din care se fabrică insulina.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările