VIDEO Un ceas cu o cifră romană scrisă diferit a fost montat într-un parc buzoian. Autorităţile cred că este o eroare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ceas public instalat într-un parc din Buzău a devenit celebru peste noapte. Şi asta datorită orele afişate, toate în cifre romane, cu o singură excepţie, ora 4, inscripţionată cu patru linii. Un astfel de ceas mai există şi în Gara din Caracal, oraşul minunilor.

În parcul Marghiloman, din municipiul Buzău, un orologiu montat chiar în faţa Vilei Albatros a stârnit imediat nedumerirea trecătorilor. Ei au observant că deşi toate celelalte ore sunt afişate cu obişnuitele cifre romane, ora 4 este o excepţie, fiind inscripţionată cu patru linii verticale.

”Nu am mai văzut scris aşa 4 roman. Proabil este o greşeală a producătorului, deşi nu prea îmi vine să cred. Oricum, ceasul e frumos iar greşeala aceea sau ce-o fi nu deranjează cu nimic, cred eu”, spune un trecător.

Alţii nu au sesizat anomalia, pentru că nici măcar nu au observat ceasul. Acesta este plasat chiar în centrul Complexului Marghiloman, obiectiv cultural recent reabilitat. Muncitorii care au lucrat la modernizarea complexului spun că orologiul ar fi fost adus tocmai din India.

Autorităţile au sesizat eroarea abia după ce piesa a fost montată în parc şi caută explicaţii. ”Eu doar ce am văzut după sesizările dumneavoastră iar la recepţia lucrării ne vom interesa dacă este o eroare sau nu”, a declarat Alexandru Dunel, viceprimarul Buzăului care anunţă că luna viitoare va fi inaugurat Centrul Cultural de la Vila Albatros, din Complexul Marghiloman, proaspăt reabilitat şi modernizat cu fonduri europene.

Anomalia se poate observa şi în gara din Caracal, oraşul minunilor. Orele ceasului din gara acestui oraş sunt indicate atât cu cifre romane, cât şi cu cifre arabe.

Ceasuri cu astfel de ”erori”, adică ora patru alcătuită din patru linii, nu sunt deloc o raritate. Specialiştii susţin că modificarea apare la ceasurile vechi, fiind un element menit să detaşeze ceasurile scumpe de cele comune sau doar pentru a nu dezechilibra cadranul din punct de vedere estetic.

O posibilă explicaţie se regăseşte şi în legenda conform căreia Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei, ar fi comandat un ceas iar după ce meşterul i l-a adus scris corect cu ora patru sub formă de IV s-a enervat, a făcut scandal şi, deşi i s-a explicat că aşa e corect, a zis că vrea ca ora patru să fie scrisă cu patru linii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite