VIDEO Benone Sinulescu, singurul artist român care a primit cadou un festival de muzică populară în timpul vieţii. Susţine recitaluri la vârsta de 82 de ani

VIDEO Benone Sinulescu, singurul artist român care a primit cadou un festival de muzică populară în timpul vieţii. Susţine recitaluri la vârsta de 82 de ani

Benone Sinulescu este singurul artist în viaţă care are un festival. I-a fost dăruit de autorităţile municipiului Buzău la împlinirea vârstei de 80 de ani şi a ajuns la a treia ediţie. Cântăreţul de muzică populară s-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu, din judeţul Buzău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul Naţional Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente de folclor din România, organizat de Primăria Municipiului Buzău, s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică, în Târgul Drăgaica şi Teatrul George Ciprian. 
 
A fost creat cu scopul de a descoperi noi talente.
 
”Trebuie să-i convingem pe copii şi tineri să vină spre folclor, pentru că de acolo ne tragem. Vreau să le spun că cei mai mari cântăreţi români au fost de muzică populară, nu uşoară. Am avut o Maria Tănase, nu uitaţi. De asemenea, Gheorghe Zamfir, marele artist al tuturor timpăurilor, tot cu folclor a ajuns departe”, a declarat Benone Sinulescu la deschiderea festivalului care îi poartă numele.
 
De doi ani, Festivalul „Benone Sinulescu” se desfăşoară în incinta Târgului Drăgăica timp de două zile şi va contribui la reuşita spectacolelor oferite buzoienilor de toate vârstele, spun reprezentanţii din Primăriei Buzău. 
 
Ionuţ Dolănescu, Fuego, Valeria şi Traian Ilea, Elisabeta Turcu şi Steliana Sima au fost alături de marele artist, oferind în cele două seri de recitaluri din cadrul festivalului momente muzicale de neuitat, specifice celor mai frumoase petreceri tradiţionale româneşti.
 
Mii de oameni au fost, în weekend, în Târgul Drăgaica, pentru a-l asculta pe artistul născut în urmă cu 82 de ani în judeţul Buzău. Artişti de renume au urcat pe scena uriaşă de pe platou, iar cel mai aşteptat moment a fost recitalul lui Benone Sinulescu.
 
Maestrul a interpretat cunoscutele sale şlagăre iar spectatorii, de toate vârstele, au încins hore şi dansuri în doi.  
 
 
Benone Sinulescu, sau Beni, aşa cum este alintat de public şi de cei apropiaţi, a copilărit în casa părintească din Siriu, acolo unde spune că a suţinut primele sale recitaluri, „cocoţat într-un pom din curte, ca să mă vadă lumea".
 
”Aveam un măr foarte mare în grădina bunicului meu. Mă furişam săream garduri, mă urcam în acel pom şi cântam foarte tare, să audă toată lumea şi să zică ăsta-i băiatul lui Luca”, îşi aminteşte Benone Sinulescu.
 
Primele experienţe muzicale cu public le-a avut în corul bisericii din Siriu. „Cântam la Denie şi la Prohod şi îmi plăcea să inventez eu cântece sau să adaug cuvinte pe melodii deja cunoscute, dar făceam asta doar când uitam versurile", a povestit nea’ Beni. 
 
A urmat cursurile şcolii elementare din Siriu, iar în clasa a cincea era deja o mică vedetă locală, ca dirijor al corului şcolii din Pleşcoi. „Eu eram mândru că am moştenit glasul tatălui meu şi pe la 12- 13 ani aveam un repertoriu destul de vast, ştiam pe de rost cântecele Ionei Radu, Mariei Tănase, Mariei Lătăreţu şi ale lui Ion Luican", a declarat Benone Sinulescu. 

 
Au urmat anii ca elev la Şcoala Tehnică din Buzău, când a început să cânte la staţia de amplificare a oraşului. „Buzăul avea o staţie de amplificare cu ramificări în tot oraşul. Mergeam să cânt acolo de câte ori puteam, iar unul dintre primele cântece pe care le-am interpretat acolo a fost «De la moară pân' la gară», al Ioanei Radu", îşi aminteşte marele artist. 
 
După absolvire, a plecat la Bucureşti, pentru a susţine examen la Şcoala de Muzică, însă prima dată a fost respins. La următoarea încercare, a fost cooptat în clasa Eugeniei Moldoveanu. 
 
Primele înregistrări La vârsta de 17 ani s-a lansat cu adevărat în lumea muzicală. „A fost o explozie când m-am lansat, pentru că eu am venit cu un stil personal. Şi pentru că la vârsta aceea aveam vocea în schimbare, lumea se întreba dacă sunt fată sau băiat. Am înregistrat «Străina mamei străină», «La Lenuţa sub cerdac» şi «În munţii Buzăului»", a spus maestrul Benone Sinulescu. 
 
Cele mai mari succese le-a avut cu ansamblul Ciocârlia, susţinute în faţa a zeci de mii de oameni şi în săli arhipline. Totodată, au început să apară şi concertele de peste hotare. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: