VIDEO O bătrână trăieşte singură într-un sat dispărut, înghiţit de pădure. „Am avut două căţele, dar mi le-au mâncat lupii“

FOTO Iulian Bunila

Are 81 de ani şi locuieşte în sălbăticie. Gospodăria Mariei Zăican este înconjurată de pădurea care a înghiţit cătunul Comarnici, depopulat în urmă cu peste două decenii. De doi ani nu a mai mers în cel mai apropiat sat, care se află la doi kilometri distanţă. De o săptămână nu a mai văzut om la faţă şi mai des este vizitată de sălbăticiuni.

Comuna Colţi din judeţul Buzău a rămas fără cătunul Comarnici în urmă cu aproape 30 de ani. În satul dispărut se încăpăţânează să mai locuiască în continuare o persoană.

Este vorba despre bătrâna Maria Zăican, o femeie de 81 de ani care stă singură într-o căsuţă, înconjurată de codri. Nu există gard între ograda sa şi sălbăticia munţilor, astfel că pustnica stă mereu cu teama că i-ar putea ieşi în cale vreun urs sau lupi.

Pentru a ajunge la gospodăria femeii, avem doi kilometri de mers pe jos de la asfalt, prin pădure, pe o cărare pe care circulau cândva sătenii din Comarnici, cu căruţele. Printre copaci zărim case părăsite demult, câteva rămăşiţe din vechiul cătun, pe care natura le-a conservat. Lătratul câinilor ne oferă nouă indiciul că ne apropiem de casa bătrânei, iar acesteia îi dă de veste că are parte de o vizită.

Se linişteşte atunci când constată că îi vin oameni pe bătătură şi nu lighioane din pădure. Ne întâmpină bucuroasă şi ne cere scuze pentru deranjul din cele două încăperi ale căsuţei în care îşi duce singurătatea. 

”Am auzit lătratul câinilor şi am ieşit repede. Am avut două căţele, dar mi le-au mâncat lupii. Eu de o săptămână nu am mai văzut pe nimeni. Din când în când vin la mine fiica, ginerele, nepoţii, nişte domni de la Primărie, pentru pensie sau câte ceva de la magazin, dar eu mai mult stau singură”, ne spune femeia.

O surprindem în timp ce îşi pregăteşte masa de prânz, mămăliguţă cu mâncărică de cartofi. Are o poftă de viaţă ieşită din comun, în ciuda vârstei şi a necazurilor din viaţă. A pierdut un băiat, de 40 de ani, la scurt timp după ce acesta îşi întemeiase o familie. I-a murit apoi bărbatul, cu 12 ani în urmă, iar acesta a fost momentul când a părăsit pentru prima oară cătunul în care se stabilise, prin căsătorie.

A stat o scurtă perioadă la noră, însă nu a rezistat prea mult departe de gospodăria în care o aşteptau animalele. Soarta a pus-o din nou la încercare, în 2013. În timp ce se afla în sat, la cimitir, pentru a-şi tămâia morţii, casa i-a fost mistuită de un incendiu pornit de la un tăciune căzut din sobă. Atunci, câţiva săteni din Colţi au i-au construit femeii o căsuţă cu două camere.

Este din paiantă, cu acoperiş de tablă şi pământ în loc de podea. Până la finalizarea acesteia, Maria Zăican a preferat să locuiască într-o casă părăsită, din vecinătate, dar aproape de tot ce era al ei.   

Nu este deloc înspăimântată de singurătate ori de sălbăticiunile care-i dau târcoale. „Au venit lupii până aproape de casă şi am văzut când au sărit pe un cerb, l-au înhăţat şi l-au dus în pădure. Mistreţii vin mereu şi îmi râmă aici în curte. Sunt şi vulpi care îmi mai fură din păsări. Acum, un urs a venit la un păr din spate, care mai avea nişte fructe în el, şi l-a rupt de tot. Fac gălăgie mereu şi intru în casă dacă se apopie”, ne spune bătrâna, deloc afectată de perspectiva vreunei întâlniri cu sălbăticiunile.

Tanti Maria are o pensie foarte mică, pentru că a lucrat la CAP, însă nu se plânge de lipsuri, pentru că mai are încă puterea să crească păsări în ograda din mijlocul pădurii. Tanti Maria are un măgăruş, Puiu, cu care aduce lemne din pădure şi cară sacii de cereale, pentru că are nişte teren agricol în arendă. 

Ar avea unde să plece, la nora sau fiica ei, din oraş, însă nu se poate desprinde de locul în care a trăit după căsătorie, în urmă cu peste 60 de ani. Cândva, satul Comarnici era viu, însă lipsa unor drumuri şi desele alunecări de pământ l-au izolat şi l-au lăsat pradă naturii. Tanti Maria a văzut cu ochii ei cum foştii vecini, nu mulţi, vreo 20 la număr, au plecat pe rând, fie în căutarea unor locuri mai puţin vitrege, fie în eternitate.  Doar trei locuinţe au mai rămas în picioare, celelalte fiind pur şi simplu înghiţite de natură.