VIDEO Băiat de 12 ani torturat de propriul tată. Agresorul ar putea sta în spatele gratiilor până la 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat de 12 ani a trăit momente de groază după ce tatăl său l-a ademenit în pădure unde l-a legat, tăiat şi chinuit în timp ce, cu un telefon mobil, filma secenele de groază. Imaginile au ajuns la mama plecată în Spania care îngrozită a alertat autorităţile. Bărbatul a fost prins şi după audieri a fost internat într-un spital de psihiatrie. El este cercetat pentru lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului.

Dacă specialiştii vor considera că a avut discernământ în momentul comiterii faptei, tatăl agresor ar putea sta în spatele gratiilor până la 15 ani.

Bărbatul de 39 de ani a fost părăsit de soţie în urmă cu două săptămâni. Femeia şi-a lăsat copilul de 12 ani în grija tatălui. Bărbatul a premeditat monstruoasa faptă încă de dimineaţă. Şi-a pregătit un rucsac în care a pus tot ce îi trebuia ca să îşi tortureze copilul. 

Sub promisiunea că vor face o excursie, bărbatul şi-a ademenit fiul în pădure. Aici l-a legat de mâini şi de picioare de un copac şi apoi l-a tăiat pe piept cu un cuţit. l-a ţinut gol mai bine de o oră şi jumătate în pădure la doar 5 grade. 

A şi făcut trei filmuleţe în care îşi tortura copilul pe care le-a trimis soţiei pe watsapp.

Mama a sunat la ambasada României din Spania care a alertată IGPR-ul. Femeia a trimis imaginile şocante şefului secţiei de poliţie. După tortură, bărbatul i-a dat drumul copilului acasă şi a fugit în pădure. Copilul a fost găsit speriat de oamenii legii care au sunat după ambulanţă.

Mascaţii l-au căutat pe tatăl minorului două ore şi jumătate prin păduri şi l-au adus încătuşat la secţia de poliţie Pârscov unde a fost audiat. Apoi bărbatul a fost internat la spitalul de neuropsihiatrie Săpoca pentru stabilirea discernământului.

Tatăl băiatului are la 39 de ani mai multe condamnări penale şi a stat în spatele gratiilor pentru tâlhărie.

           

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite