VIDEO Actualul şef al CJ Buzău intră în lupta pentru un nou mandat, sprijinit de un fost prefect al judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD Buzău
PSD Buzău

Organizaţia Judeţeană a PSD Buzău şi-a depus candidaturile pentru Consiliul Judeţean, împreună cu membrii PRO România. Cap de listă este actualul preşedinte, Petre Emanoil Neagu, care este urmat de Carmen Ichim, de la Pro România, Adrian Petre şi Romeo Lungu.

Pe lista comună a celor două partide care au ales să facă o alianţă pentru alegerile locale de luna viitoare se află 40 de persoane, între care 29 sunt de la PSD şi 11 de la PRO România. 

La finalul depunerii listei cu candidaturi la Biroul Electoral Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a declarat că în viitoru mandat se va axa pe accesarea unor proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană.

”Prioritatea zero este atragerea de fonduri europene pentru că indiferent cât de mari ar fi bugetele locale niciodată nu sunt îndestulătoare ca să putem să ne realizăm proiectele”, a spus Petre Emanoil Neagu.

La rândul ei, Carmen Ichim a declarat că noua alianţă este una făcută în interesul cetăţenilor, iar PRO România susţine PSD pentru a crea un echilibru pe scena politică buzoiană şi pentru a se continua proiectele începute.

Conform spuselor lui Petre Emanoil Neagu, în viitorul Consiliu Judeţean vor intra şi şase-şapte aleşi ai PRO România, în timp ce un post de vicepreşedinte îi va reveni fostei şefe de la Casa Albă, Carmen Ichim. Celălalt post de vicepreşedinte îi este deja rezervat lui Adrian Petre.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite