VIDEO Peste 2000 de spectatori au fost la concertul „Din suflet românesc”, susţinut la Buzău de artişti români şi basarabeni

VIDEO Peste 2000 de spectatori au fost la concertul „Din suflet românesc”, susţinut la Buzău de artişti români şi basarabeni

Peste 2.000 de persoane, printre care şi invitaţi din Republica Moldova,  au luat parte la spectacolul „Din suflet românesc”, organizat de Primăria Buzău pentru a celebra Centenarul unirii Basarabiei cu România. Nume importante ale folclorului românesc, de pe ambele maluri ale Prutului, au urcat pe scena evenimentului găzduit de Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi”.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În public, pe lângă oficialităţile buzoiene, s-au aflat peste o sută de aleşi locali din Republica Moldova, dintre cei care au semnat declaraţii de unire cu România.
 
Invitaţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, după obiceiul românesc, de către primarul Constantin Toma şi viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu. 
 
În debutul spectacolului, prezentatorii Dana Ciobanu (TVR Moldova) şi Radu Andrei Tudor (TVR) au recitat Doina lui Eminescu şi au citit proclamaţia de Unire semnată de buzoianul Alexandru Marghiloman, din anul 1918. 
 
Primul moment muzical i-a aparţinut cunoscutului interpret de muzică tradiţională românească şi culegător de folclor Grigore Leşe. Programul a continuat cu Ansamblul „Ştefan Vodă” din Republica Moldova, compus din artişti care cântă la bucium şi cimpoi şi trupa buzoiană Nemuritorii, urmată de ansamblul Transilvania.
 
Din programul concertului „Din suflet românesc”, care a durat peste patru ore, au mai făcut parte parte Benone Sinulescu, Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii”, Ion Paladi, Laura Lavric, Sava Negrean Budaşcu, Traian şi Valeria Ilea şi Ansamblul de dansuri Transilvania.
 
Evenimentul urmează să fie transmis de către TVR, TVR Chişinău şi TVR Internaţional pe data de 27 martie, dată la care acum 100 de ani s-a înfăptuit Unirea Basarabiei cu Regatul României.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: