Usturoiul de Râmnicelu, condimentul ideal pentru preparatele de sărbători. Ce veşti au producătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar gândul ne fuge deja la bunătăţile specifice Crăciunului. Cum majoritatea preparatelor din carne conţin usturoi, producătorii aromatei legume ne dau veşti bune. Chiar dacă anul a fost păgubos pentru toate culturile agricole, depozitele au destul usturoi românesc, aromat, gustos şi iute, cât să ajungă până după Crăciun.

Râmniceanul Valentin Jecu produce usturoi din seminţe locale, foarte gustos şi cel aromat dintre sortimentele de pe piaţă. Pentru sfârşitul acestui an, fermierul a pus la uscat peste 30 de tone în depozitele din Râmnicelu.

”Acest soi de usturoi provine dintr-o populaţie locală, cultivată de generaţii, iar de doi ani de zile, împreună cu Staţiunea de cercetare Legumicolă de la Buzău este în proces de certificare. De ce? Pentru că are un gust unic, dulce acrişor iute, ceea ce nu găsiţi la alte soiuri de usturoi”, spune Valentin Jecu, producător de usturoi.

Usturoiul din noua recoltă a ajuns deja în pieţe din Vrancea, Brăila, Galaţi şi chiar Timiş. Este ambalat în plase de rafie, unde poate rezista multe luni în condiţii minime de păstrare.

”Avem la 250 de grame şi respectiv 500 de grame. O calitate este aceea că poate fi păstrat chiar şi pe balcon, nu neapărat în spaţii special amenajate cum ar fi beciuri sau altceva. Cine îl cumpără acum, îl poate avea în perfectă stare până la Crăciun”, spune fermierul buzoian.

Imagine indisponibilă

Valentin Jecu a produs usturoi, anul acesta, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare de teren din comuna Râmnicelu. Localitatea de lângă Râmnicu Sărat este vestită la nivel naţional pentru gustosul usturoi.  Solul bun şi priceperea generaţiilor de cultivatori au făcut ca acest usturoi să capete multe calităţi.

Căpăţânile de usturoi de Râmnicelul, cunoscut şi ca usturoiul călugăresc, poate că nu arată la fel de bine ca usturoiul din Spania sau China, însă bucătarii ştiu cel mai bine cât de mult diferă la gust şi iuţime.

”Foarte rezistent la frig, foarte aromat, îl folosim foarte mult la mâncare, facem cârnaţii noştri de Pleşcoi, ne ajută la tobă, ne ajută la foarte multe preparate. Este foarte bun pentru piftie, pentru cine mai face răciturile noastre. Cum am zis, are o aromă aparte, este mult mai iute, are gustul pregnant de usturoi, dar care nu îţi provoacă arsuri”, spune Chef Cristi Ice, bucătar din Buzău. 

Imagine indisponibilă

”Suprafaţa cultivată cu usturoi anul acesta a fost una destul de mare, peste 20 de hectare. Fără niciun fel de probleme va fi usturoi de Râmnicelu în preajma sărbătorilor. Este şi cel mai bun, special avem oprit pentru gospodinele din România. Acest soi de usturoi are un gust unic care nu se va regăsi la niciun alt soi de usturoi pe care îl găsim în pieţele din România, şi anume dulce, acrişor şi iute”,  spune Valentin Jecu, producător de usturoi din Râmnicelu.

Imagine indisponibilă

Un kilogram de usturoi de Râmnicu Sărat costă 15 lei. Fermierii din Râmnicelu care se pregătesc să detroneze usturoiul de import primesc ajutor de la specialiştii staţiunii de cercetare legumicolă Buzău. Aceştia au selectat usturoiul românesc din soiuri vechi, locale, şi urmează să-l omologheze pentru a-i oferi protecţie.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Istriţa, un deal de legendă: legătura cu frumoasa fată a împăratului Carpat 

VIDEO Cascada La Şipot, de la graniţa judeţelor Buzău şi Prahova, atrage turişti în fiecare weekend

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite