Uniunea Arhitecţilor renovează cea mai veche locuinţă din judeţul Buzău

Casa cu Blazoane, clădire veche de peste 200 de ani, din comuna Chiojdu, va deveni una dintre atracţiile turistice ale judeţului Buzău, conform unui plan de restaurare propus de Uniunea Arhitecţilor din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Casa a fost construită în prima jumătate a secolului al 18-lea şi a fost reşedinţa şefului de garnizoană militară. Sunt documente care atestă că locuinţa a fost renovată în 1828 şi de atunci a fost locuită până în 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, de la doi bătrâni.

Florin Drăgulin a lucrat mulţi ani ca administrator de firmă, în Grecia, iar când s-a reîntors în sat, l-a impresionat starea jalnică în care regăsea simbolul comunei, Casa cu Blazoane.

În căutarea disperată de fonduri pentru restaurarea clădirii, Florin a ajuns la Uniunea Arhitecţilor din România, care a devenit proprietar al Casei cu Blazoane, din 2009. “Casa cu blazoane din Chiojd – Buzău, cu teren de circa 0,5 ha, a fost achizitionată cu 35.000 euro. Pentru administrarea imobilului şi pentru demersurile ulterioare, legate de protectia urgentă, accesare fonduri, proiectare, a fost angajat fostul proprietar, Florin Drăgulin”, se arată într-un comunicat al UAR.

Potrivit proiectului, în faţă va fi muzeul etnografic, în care va fi amplasat mobilier vechi, specific gospodăriilor ţărăneşti de acum două secole, iar în spate va fi construită o clădire nouă, cu locuri de cazare şi sală de conferinţe. În aceeaşi curte va fi construit şi un amfiteatru, cu vedere spre casă.


„Restaurarea va fi migăloasă. Deocamdată s-a realizat un acoperiş de protecţie, pentru a nu ploua în casă. Artişti plastici vor reface cu fidelitate blazoanele de pe faţada casei”, a spus Florin Drăgulin.

Proiectul urmează să fie realizat în termen de trei ani de la aprobarea finanţării.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările