Un tenismen, cel mai bun sportiv buzoian al lunii februarie

Un tenismen, cel mai bun sportiv buzoian al lunii februarie

Constantin Cioti a fost ales sportivul buzoian al lunii februarie  FOTO: werder.de

De luna trecută, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Buzău a iniţiat un program de premiere lunară a celui mai bun sportiv buzoian, în urma rezultatelor obţinute de acesta în luna respectivă. Astfel, cel mai bun sportiv buzoian al lunii februarie este tenismenul Constantin Cioti, sportiv legitimat la CSM Buzău.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Rezultatele excelente obţinute de tenismenul legitimat la CSM Buzău au fost cele care l-au propulsat pe prima poziţie a clasamentului pe luna februarie, întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei judeţene de sport. „Cioti a devenit Campion naţional la tenis de masă, chiar aici la Buzău, a obţinut două locuri întâi la dublu  şi locul 3 la dublu mixt, ocazie cu care îl felicităm. L-am invitat să vină să îşi ridice premiul, însă, din păcate, în această perioadă, sportivul se află în Germania”, a declarat Romeo Lungu, directorul DJST Buzău. 
 
În clasamentul întocmit de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport pentru luna februarie s-au regăsit şi pugilistele de la CSM Buzău, dar şi atleta Marina Baboi. 
 
Cel mai bun sportiv buzoian al fiecărei luni va primi suma de 500 de lei, dar şi echipament sportiv din partea unui sponsor privat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările