Un tânăr din Smeeni a murit în Sicilia. Familia nu are bani să-l aducă în ţară pentru a fi înmormântat în satul natal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 40 de ani, din Smeeni, a fost găsit mort, zilele trecute, pe un câmp din Sicilia, Italia. Rudele încearcă acum să-i aducă trupul neînsufleţit în ţară, în localitatea Moisica, însă costul total al repatrierii se ridică la aproximativ 5.000 de euro, bani pe care familia nu îi are.

Daniel Răducanu, cunoscut celor din Smeeni drept Ursu, muncea în Italia de aproape 9 ani, ca zilier în agricultură. Făcea de toate, fiind apreciat foarte mult de colegii şi de şefii lui.

În ziua în care si-a pierdut viaţă a muncit la adunat pepenii de dimineaţă, după care la orele amiezii a fost trimis să aibă grijă de oile de la o stână. Pentru că afară era caniculă, bărbatul care în ultima vreme luase mult în greutate, nu a mai putut face faţă căldurii şi, din declaraţiile familiei şi ale martorilor, a făcut comoţie cerebrală, fiind găsit, după câteva ore, fără suflare.

Rudele încearcă acum să-i aducă trupul neînsufleţit în ţară, în localitatea Moisica, din comuna Smeeni, însă costul total al repatrierii se ridică la aproximativ 5.000 de euro, bani pe care familia nu îi are.

Patronul din Italia la care a muncit Ursu, a oferit deja rudelor un ajutor de aproximativ 2.000 de euro. În aceste zile, comunitatea din satul Moisica, împreună cu preotul comunităţii, au reuşit să mai strângă şi să doneze familiei o sumă de bani. Un ajutor a venit şi din partea Primăriei Smeeni care a aprobat vineri într-o şedinţă un ajutor de urgenţă pentru înmormântare.  

Chiar şi aşa nu se strâng banii necesarii repatrierii trupului tânărului în ţară. Mai este nevoie de aproximativ 1.000 de euro. 

Familia apelează la toţi cei din Smeeni şi nu numai, care pot oferi o mână de ajutor, pentru ca Daniel Răducanu să poată fi adus şi înmormântat pe plaiurile natale.

Cei care doresc să ajute familia tânărului o pot face luând legătura cu mama tânărului, la numărul de telefon 0768.605.440.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite