Un profesor de matematică de la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău, cercetat pentru pornografie infantilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul M.P. este cercetat în libertate  FOTO: Adevărul.ro
Profesorul M.P. este cercetat în libertate  FOTO: Adevărul.ro

Un profesor de matematică de la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, M.P., este cercetat de oamenii legii sub acuzaţia că se ocupa cu comercializarea pe internet a unor imagini pornografice cu minori. Acesta le cumpăra şi apoi le posta spre vânzare pe un site pornografic pe care acesta se bănuieşte că îl administra.

Zilele trecute, profesorul de matematică de la Colegiul „B.P. Hasdeu” a fost reţinut de oamenii legii pentru 24 de ore, iar acum este cercetat în libertate. Bărbatul a fost ridicat de acasă de către poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, după ce iniţial, spun unii martori, s-ar fi opus arestării. 

Profesorii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” sunt şocaţi la auzul veştii că un coleg de-al lor este cercetat pentru pornografie infantilă. Nu le vine să creadă ce a putut face colegul lor, un cadru didactic desăvârşit. 

“Sunt siderat de ce aud de la dumneavoastră. Eu nu am ştiut nimic până acum şi nu-mi vine nici acum să cred. Este unul dintre profesorii buni de matematică din liceu“, ne-a declarat Constantin Ciurea, profesor de fizică în cadrul Colegiului „B.P Hasdeu”.

Prof. Ionel Banu, directorul Colegiului ”B.P. Hasdeu”, spune că la jumătatea săptămânii trecute auzise nişte zvonuri în legătură cu arestarea profesorului şi a decis să îl sune, însă acesta nu i-a răspuns la telefon timp de trei zile.  

“Iniţial, au fost doar nişte zvonuri pe care le-am crezut ca fiind o farsă. Am încercat timp de trei zile să dau de acest om însă nu mi-a răspuns la telefon decât duminică seara. A recunoscut că are unele probleme şi că i s-a confiscat calculatorul însă mi-a spus că este nevinovat. Dânsul susţine că cineva i-a virusat calculatorul şi că i-a băgat imaginile deocheate acolo. Mi-a mai spus că nu a vândut niciodată imagini pronografice”, ne-a declarat, Ionel Banu, directorul Colegiului „B.P. Hasdeu”.

Ionel Banu, directorul Colegiul „B.P.Hasdeu” Buzău, a mai spus astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că profesorul de matematică se consideră nevinovat, „crede că a fost hackerit, că i s-au transmis imaginile acestea”.

Concomitent cu ancheta autorităţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean a dispus înfiinţarea unei comisii de cercetare care, cel mai probabil, va lua decizia suspendării activităţii la catedră a profesorului.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite