Un medic palestinian a efectuat o intervenţie laparoscopică în premieră pentru Spitalul din Râmnicu Sarat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un chirurg palestinian, care s-a alăturat recent echipei din spitalul râmnicean, a realizat o intervenţie laparoscopică la un pacient care suferea de ulcer gastric perforat. Operatia a fost un succes.

În ultimele luni, echipei medicale din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat i s-au alăturat câţiva specialişti noi. 

Printre aceştia se numără şi medicul chirurg, de origine palestiniană, Adnan Al Aloul, care îşi desfăşoară activitatea în unitatea medicală de aproximativ două săptămâni. 

Acesta a lucrat timp de 7 ani în Israel, unde a acumulat experienţa necesară pentru a realiza intervenţii chirurgicale cu succes.

Zilele trecute, noul chirurg a efectuat în premiera pentru Spitalul din Râmnicu Sărat o intervenţie laparoscopică. 

Medicul Adnan Al Aloul spune că s-a acomodat uşor la noul loc de muncă şi îşi doreşte să vină în sprijinul cât mai multor pacienţi.

Operaţia laparoscopică realizată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a fost un succes, ceea ce dă speranţe conducerii unităţii pentru revigorarea liniei de intervenţie chirurgicală. 

Pacientul operat lde medicul palestinian s-a recuperat destul de repede iar joi a fost externat din unitatea medicală. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite