Un fost ofiţer de la ISU Buzău, condamnat pentru abuz în serviciu, scrie poezii şi joacă teatru în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Cosma, poet şi actor de teatru în Penitenciarul Focşani
Ştefan Cosma, poet şi actor de teatru în Penitenciarul Focşani

După ce în iunie a câştigat un concurs de poezie pentru deţinuţi, fostul ofiţer de pompieri, Ştefan Cosma, s-a apucat de teatru. Acesta execută în Penitenciarul Focşani o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, pentru că a falsificat rezultatele unui concurs de angajare la ISU Buzău.

Fostul ofiţer de la ISU Buzău a fost în acest weekend protagonistul unei piese de teatru pe scena Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia“, din Focşani. Acesta a interpretat unul dintre rolurile piesei „Buzunarul cu pâine”, scrisă de Matei Vişinec, împreună cu un alt coleg de penitenciar. Spectacolul de teatru a avut loc cu ocazia organizării celei de-a V-a ediţii a Festivalului MultiArt dedicat deţinuţilor. 

Buzoianul Ştefan Cosma nu este la primul contact cu arta, de când se află în spatele gratiilor. 

În luna iunie 2013, ofiţerul de pompieri condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a obţinut premiul III la Concursul Naţional „Poezie la puşcărie”, ediţia a V-a. Concursul anual are ca scop încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creaţiei literare şi artistice, dar şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii implicaţi în derularea proiectului. 

Manifestarea s-a desfăşurat pe două secţiuni: poezie şi scenariu de teatru. Astfel, la secţiunea poezie au participat 299 de persoane din 33 de unităţi penitenciare, care s-au înscris cu 607 poezii, iar la secţiunea scenarii au participat 15 persoane, din nouă unităţi penitenciare, cu 15 creaţii. Lucrările au fost evaluate de către un juriu de specialitate condus de Dan Mircea Cipariu – preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. 

Buzoianul Ştefan Cosma, la prima participare la acest concurs literar, a obţinut premiul III. De altfel, în cadrul unui interviu acordat unui post local de televiziune din Focşani, Ştefan Cosma a mărturisit că se ocupă de redactarea revistei Penitenciarului Focşani, în paginile căreia îşi publică poeziile scrise în celulă.  

Ştefan Cosma este unul dintre cei patru angajaţi ai ISU Buzău care, în 2012, au fost condamnaţi la închisoare, fiind acuzaţi că au falsificat rezultatele unui examen de angajare desfăşurat în vara anului 2006. El mai are de ispăşit la Penitenciarul Focşani mai mult de jumătate din pedeapsa de patru ani de închisoare.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite