Un copil de 9 ani a murit la câteva zile după ce a căzut de pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Durere de nedescris într-o comunitate din judeţul Buzău, după moartea unui copil în urma unui accident produs săptămâna trecută. În timp ce se afla la o plimbare cu bicicleta pe străzile din Brădeanu, băiatul în vârstă de 9 ani, din localitate, a nimerit într-o groapă de pe şosea, s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa în coarnele bicicletei. A fost în comă până aseară, când a decedat.

Nenorocirea a avut loc în urmă cu peste o săptămână, în primele zile ale vacanţei de vară. Mai mulţi copii se întreceau cu bicicletele pe o stradă din Brădeanu iar la un moment dat unul dintre ei, Cosmin Nistor, s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa în ghidon. Martori la întâmplarea terifiantă au fost ceilalţi copii şi câţiva localnici. Ei spun că accidentul s-ar fi produs în momentul în care Cosmin a intrat cu viteză într-o groapă de pe drum. 

Copilul a rămas preţ de câteva minute bune întins pe asfalt, inconştient. O ambulanţă care a sosit de la Smeeni l-a preluat şi l-au transportat mai întâi la Spitalul Judeţean Buzău iar de aici, la Bagdasar-Arseni, din Capitală, rănile fiind extrem de grave, necesitând intervenţii neurochirurgicale. Copilul a fost în comă până sâmbătă seara, când inima lui a încetat să mai bată.

Moartea micuţului Cosmin a produs multă durere familiei sale şi rudelor, dar şi tuturor sătenilor din Brădeanu, cărora nu le vine să creadă. Copilul urma să înceapă clasa a treia după vacanţa de vară. 

”Colectivul de cadre didactice şi elevi din Şcoala Brădeanu au aflat astăzi cu durere în suflet că un elev, care tocmai a terminat clasa a II-a, şi-a pierdut viaţa, in urma unui tragic accident suferit în urmă cu câteva zile. Deşi cu toţii am sperat în recuperarea lui Cosmin, aseară el s-a ridicat la ceruri. Suntem şocaţi de dispariţia unui suflet atât de fraged, iar cuvintele sunt de prisos. Întregul colectiv este alături de familia răvăşita de durere. Dumnezeu să-l ierte! Zbor lin printre îngeri, Cosmin!”, au scris pe Facebook reprezentanţii Şcolii Brădeanu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite