Un bărbat a ameninţat cu un cuţit şoferiţa unui autobuz care i-a cerut să-şi acopere faţa cu mască de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Un scandal de proporţii a avut loc vineri seara, 12 iunie, în zona intersecţiei Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Spiru Haret, din municipiul Buzău, acolo unde poliţiştii au fost chemaţi să potolească un tânăr de etnie romă care a ameninţat cu cuţitul mai multe angajate ale firmei de transport public local. Individul a ameninţat cu un briceag o şoferiţă de pe linia 5 şi două taxatoare de pe linia 7.

Scandalul a început după ce prima angajată le-a cerut prietenilor cu care tânărul urcase în autobuz şă-şi pună mască de protecţie pentru nas şi gură. 

Imediat, acesta a scos cuţitul şi a ameninţat-o pe şoferiţă. Individul a coborât din prima maşină însă scandalul avea să continue.

La scurt timp, incidentul s-a repetat în autobuzul de pe linia 7, unde două controloare le-au cerut biletul. Pentru că nu aveau, tânărul a scos un briceag şi a început să le ameninţe pe femei.

După ce a observat un echipaj de Poliţie Rutieră care acţiona în zona Spiru Haret, şoferul autobuzului le-a cerut să intervină. Cum a văzut poliţia, scandalagiul a coborât şi a fugit, aruncând briceagul în curtea fostului spital I.C. Brătianu.

Tânărul de 32 de ani a fost prins şi condus la audieri, după care a fost reţinut pentru 24 de ore. I-a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi port fără drept de obiecte periculoase. 

Urmează să fie prezentat la Parchet cu propunere de arestare preventivă. Grupul de romi, care locuiesc pe strada Primăverii din cartierul Dorobanţi, a fost condus apoi la sediul Poliţiei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite