Trei buzoieni, în topul celor mai bogați români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei oameni de afaceri buzoieni se regăsesc, anul acesta, în TOP 300 Capital, cel mai cunoscut clasament al celor mai bogați români. Constantin Toma, Gheorghe Manole și Vasile Domente sunt, potrivit jurnaliștilor de la Capital, cei mai bogați buzoieni.

Primul milionar al Buzăului este omul de afaceri Constantin Toma, proprietarul Grup Romet, care se regăseşte în Top 300 Capital pe locul 35, urcând trei poziţii faţă de anul trecut. Acesta are o avere estimată la 135 – 140 de milioane de euro.

Al doilea milionar al județului Buzău în TOP 300 Capital este Vasile Domente. Acesta se află pe locul 206 între cei mai bogaţi oameni din ţară, cu o avere de aproximativ 25 de milioane de euro. Domente desfășoară afaceri în domeniul energiei, al imobiliarelor şi în viticultură.

Gheorghe Manole, partener de afaceri al lui Vasile Domente, este cel de-al treilea buzoian aflat în Top 300 Capital. Omul de afaceri se află pe locul 227 în top, cu o avere estimată la valoarea de 23 de milioane de euro. Afacerile acestuia se bazează pe producţia şi distribuţia de echipamente destinate industriei electricităţii, însă Gheorghe Manole a început să activeze şi în domeniul energiei eoliene.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite