Traficul pe podul de la Mărăcineni va fi restricţionat după începerea lucrărilor de reabilitare

Traficul pe podul de la Mărăcineni va fi restricţionat după începerea lucrărilor de reabilitare

Lucrările la podul de la Mărăcineni vin cu restricţii ale traficului. Sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioada în care se fac reparaţiile. Anunţul a fost făcut de oficialii CNAIR, care au spus că licitaţia pentru desemnarea constructorului se desfăşoară fără probleme.


Anunţul vine la câteva zile după ce prefectul judeţului, Carmen Ichim, a declarat că lucrările le vor fi întârziate din cauza contestaţiilor la procedura de licitaţie. 
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat însă că reabilitarea podului va începe totuşi la sfârşitul lunii lunii august, iar durata lurărilor este de 8 luni.

„În data de 20 iulie s-au deschis ofertele pentru podul de la Mărăcineni. În acest moment ne aflăm în faza de evaluare, care are ca termen limită 15 august. Trebuie să precizăm că a fost depusă o singură ofertă pentru acest proiect. Trebuie să precizez şi că, după semnarea contractului se va da ordinul de începere a lucrărilor, iar lucrările vor dura opt luni de zile.”, a declarat purtătorul de cuvînt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

Timp de opt luni, întregul trafic dintre capitală şi Moldova va fi preluat de celălalt sens de mers al podului, Buzău-Râmnicu Sărat. În toată această perioadă se vor reface structurile metalice şi vor fi consolidaţi stâlpii de beton, valoarea totală a lucrărilor ridicânduse la 5 milioane de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: