”Toamna Buzoiană” continuă cu spectacolul susţinut de Emilia Ghinescu, Nicu Paleru, Gelu Voicu şi Ionuţ Dolănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii festivalului ”Toamna Buzoiană” nu abdică în faţa condiţiilor meteo şi anunţă reluarea recitalurilor de muzică populară, după ce sâmbătă au fost nevoiţi să ia o pauză din cauza ploii. Alfred Vasilescu, organizatorul spectacolelor, spune că s-a interesat la staţia meteo, iar din informaţiile primite ploile vor înceta în jurul orei 16.00.

Programul artistic, susţinut pe scena amplasată în partea din spate a târgului, va începe mai devreme, pentru a face loc şi momentelor amânate sâmbătă. 

”Am decis să ţinem spectacolele. De fapt vor fi două spectacole într-unul. Se va începe de la ora 16.00 cu recitalurile care erau programate pentru ieri, iar apoi cele de astăzi. Dincolo de ghinionul cu ploaia, am avut nococ că artiştii contractaţi pentru ieri, au fost liberi azi şi ne-au anunţat că pot veni. Îi rugăm totuşi pe buzoienii care vor să vină să-şi ia la ei pentru orice eventualitate umbrele, pelerine sau geci cu glugă”, a declarat Alfred Vasilescu, organizatorul spectacolelor.

De la ora 16:00 vor urca pe scenă: 

Emilia Ghinescu

Gelu Voicu

Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu

Ana Sorela Mladin

Maria Buză

Nicu Paleru

Mădălina Manolache

Ansamblul Plaiurile Mioriţei

„Toamna Buzoiană” a început miercuri şi se va încheia astăzi, la capătul a cinci zile de târg autumnal la care au participat mii de buzoieni. Vizitatorii şi-au putut face aprovizionarea pentru iarnă şi au gustat din produsele tradiţionale expuse aici, atmosfera de sărbătoare fiind întreţinută de pe scenă de artişti îndrăgiţi de public.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite