Tânărul acuzat că şi-a ucis şi incendiat fosta iubită rămâne după gratii

Tânărul acuzat că şi-a ucis şi incendiat fosta iubită rămâne după gratii

Cosmin Dan, buzoianul care şi-a ucis şi incendiat fosta iubită, se află de trei luni în arest preventiv, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Buzău a admis, marţi, cererea procurorului de prelungire a măsurii preventive cu încă 30 de zile.

Ştiri pe aceeaşi temă


În dimineaţa zilei de 23 februarie, Cosmin Dan a bătut-o cu bestialitate pe Valentina Nica în locuinţa acesteia de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. 

Pentru a acoperi urmele, tânărul a dat foc apartamentului şi s-a făcut nevăzut, împreună cu actuala iubită şi cu alţi doi tineri. Bărbatul este acum cercetat pentru omor calificat şi riscă ani grei de închisoare.

Anchetatorii au stabilit că, la momentul comiterii crimei, bărbatul era băut şi sub influenţa unor substanţe psihoactive. 

Trupul victimei, Valentina Nica, de 21 de ani, a fost găsit carbonizat în dimineaţa zilei de 23 fe­bruarie, în locuinţa sa dintr-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, descoperirea fiind făcută de pompierii solicitaţi să stingă incediul care cuprinsese imobilul.

Avocaţii tânărului au contestat de fiecare dată măsura arestului preventiv, însă şansele ca acesta să fie pus în libertate sunt extrem de mici. Mai mult, pentru fapta sa, Cosmin riscă acum ani grei de închisoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: