Tămâioasa de Pietroasa, premiată la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinul  Tămâioasă românească din recolta anului 1986 produs la Staţiunea Pietroasa din judeţul Buzău a primit marea medalie de aur la unul din cele mai importante concursuri de specialitate desfăşurat, săptămâna asta, la Timişoara.

„Este distincţia supremă, într-un concurs în care marii producători şi-au luat partea leului. Noi nu ne înscriem în acestă categorie, dar am reuşit să luăm marea medalie de aur cu Tămâioasa românescă din 1986.  Este un vin cunoscut şi recunoscut, care a fost obţinut în condiţii grele şi pentru care s-a muncit foarte mult”, ne-a declarat inginerul Dragoş Matei, şeful Combinatului de Vinificaţie al Staţiunii de Cercetare Pietroasa. Specialiştii au apreciat în mod deosebit Tămâioasa românească, drept pentru care au acordat aceeaşi medalie aceluiaşi sortiment de vin, însă din anul 2006, produs de Vincon Vrancea.

Moda vinurilor roşii

Tămâioasa românească de Pietroasa din recolta anului 1986 a fost apreciată şi în Franţa unde un juriu exigent i-a acordat medalia de aur, singura de altfel obţinută pentru un vin românesc la ediţia de anul trecut a concursului „ Muscats du Monde”.


Cu toatea acestea vinul alb din cramele de la Staţiunea Pietroasa nu se vinde decât în ţară. Cauza ar fi, spun specialiştii, moda, preferinţele străinilor pentru vinurile roşii seci. Tămâioasa românescă este un vin dulce, de savurat, pentru desert care însă are succes pe piaţa internă.
Cu un preţ destul de mare, 70-80 de euro pe sticlă de 750 de mililitri, vinul din 1986, recent premiat, nu este la îndemâna oricui, dar este apreciat şi cerut pentru protocol de către mari companii din lume. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite