Sute de fotbalişti buzoieni, aşteptaţi să doneze sânge în cadrul unei campanii

Sute de fotbalişti buzoieni, aşteptaţi să doneze sânge în cadrul unei campanii

Acţiunea începe la ora 10.00    Foto adevarul.ro

Fotbaliştii buzoieni vor participa, în număr mare, la campania „Fotbalul donează viaţă”, iniţiată de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Campania se va derula în perioada 10-12 decembrie 2019, începând cu ora 10.00, când la Centrul de Transfuzii Buzău sunt aşteptaţi aproximativ 300 de donatori.

Ştiri pe aceeaşi temă


„Este o mobilizare impresionantă şi demnă de toată aprecierea a oamenilor fotbalului buzoian, dar şi a iubitorilor acestui sport. Acest eveniment se va bucura de prezenţa şi sprijinul dlui Mihai Stoichiţă, directul Comisiei Tehnice din cadrul Federaţiei Române de Fotbal”, spune preşedintele AJF Buzău, Adrian Petre.

Conform acestuia, campania îşi propune, în primul rând, să reducă deficitul de sânge din spitale. „Din cauza deficitului de sânge, foarte mulţi pacienţi rămân internaţi, fără a putea primi tratamentul de care au nevoie. Totodată, numeroase intervenţii chirurgicale sunt amânate, prelungindu-se astfel starea de rău a pacienţilor. De asemenea, această campanie are şi un scop de informare publică, de conştientizare a importanţei donării de sânge. Mizând pe puterea exemplului, sperăm la o creştere simţitoare a numărului donatorilor de sânge”, precizează Adrian Petre.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: