Spitalul Judeţean de Urgenţă este în faliment
0Criza economică a pus pe butuci Spitalul Judeţean din Buzău din cauza bugetelor mici repartizate în ultimii doi ani şi a cheltuielilor din ce în ce mai mari.
Neajunsurile pornesc de la datoriile extrem de mari ale Spitalului
Judeţean Buzău care totalizează în prezent suma de 15 milioane de lei.
Pacienţii îşi cumpără singuri medicamentele. „Am fata internată de trei
zile la spital, pentru că a făcut o criză renală. De la început mi-au
zis să cumpăr cateter de la farmacie, pentru că nu au. Am auzit că nici
seringi nu au aici şi am cumpărat eu mai multe. Bine că măcar astea nu
sunt scumpe”, a spus Anica Preda.
Potrivit managerului, medicul Dorel Nicolescu, bugetul insuficient
creează probleme. “Am apelat la mila unor furnizori dar nu ştiu cât o
să ne mai descurcăm. Cu un buget atât de mic nu putem să facem faţă
tuturor cheltuielilor şi mai ales datoriilor de spital. Sunt unele
medicamente pe care nu le mai poţi lua de la firme pentru că nu le mai
aduc”, a declarat medicul Dorel Nicolescu.
În viziunea ministerului soluţia salvatoare pentru ieşirea din acest
impas ar fi trecerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, în custodia
Consiliul Judeţean Buzău. “Una din condiţiile pe care le punem este
achitarea datoriilor istorice ale acestei unităţi spitaliceşti”, a
precizat preşedintele CJ Buzău Victor Mocanu.
“Mi-au zis să cumpăr cateter, pentru că nu au. Am auzit că nici
seringi nu au aici şi am cumpărat”- Anica Preda, APARŢINĂTOR