Sistem informatic comun pentru spitalele din judeţ. Fişele pacienţilor vor putea fi accesate de oriunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul informatic va deveni funcţional într-un an
Sistemul informatic va deveni funcţional într-un an

Spitalul Judeţean Buzău, Spitalul Orăşenesc Nehoiu şi Spitalul Municipal Râmnicu Sărat vor fi dotate cu un sistem informatic care va cuprinde toate datele pacienţilor care vor fi internaţi într-una dintre aceste unităţi spitaliceşti.

Astfel un medic de la Spitalul Judeţean Buzău va putea afla cu un singur clic ce tratamente şi investigaţii a primit un pacient internat la Nehoiu sau Râmnic. „Orice pacient care a mers la unul din aceste trei spitale va avea datele într-o bază comună şi oricare din unităţile spitaliceşti va afla informaţii despre pacient. În plus, pentru că de la anul vom avea şi carduri de sănătate, orice cetăţean va avea acces la acele date", ne-a declarat Vasile Dragomanu, şeful oficiului de calcul al Spitalului Judeţean Buzău.


Acum personalul medical se pregăteşte pentru a lucra cu noul sistem informatic, iar într-un an acesta va deveni funcţional. Până acum doar trei judeţe dispun de un astfel de sistem, printre care se numără şi Buzăul. „Dacă în continuare acest lucru va merge şi în celelalte judeţe, iar la un moment dat se va vorbi de un sistem naţional al dosarelor electronice ale pacienţilor, se vor putea verifica datele din spitale din judeţe diferite", a adăugat Vasile Dragomanu.


Valoarea totală a proiectului se ridică la 4.450.000 de lei, 2% fiind suportaţi de spitale, iar restul fiind fonduri europene. Prin implementarea sistemului informatic şi timpul alocat investigaţiilor va fi redus. „Este ca o oglindă a pacientului, vom beneficia de un surplus de date şi totodată medicii vor afla mai repede şi mai concis afceţiunile bolnavilor şi vor putea lua o atitudine imediată, într-un timp scurt", ne-a spus Rodica Vlad, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite