Povestea unui monument ascuns între viile Dealului Istriţa. "Crucea Manafului" conţine simboluri creştine şi musulmane

Povestea unui monument ascuns între viile Dealului Istriţa.

Crucea Manafului Foto http://www.muntesiflori.ro/stanciu-mihai/

La jumătatea drumului dintre Săhăteni şi Năeni, pe vechiul drum al negustorilor, undeva printre vii se află Crucea Manafului, un monument vechi de un secol şi jumătate, decorat cu personaje biblice şi elemente zoo şi fitomorfe, specifice islamului. Este o piesă unică în întreaga zonă şi poate cea mai mare cruce cioplită din ţara noastră. A fost ridicată în 1846, în vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Crucea Manafului are patru metri înălţime, o grosime la bază de 64x43 centimetri, o greutate de peste şase tone şi este cioplită dintr-o singură piatră. Este încadrată de patru stâlpi aşezaţi în pătrat, înalţi de 240 de centimetri şi cu deschidere laterală de 153 de centimetri. 
 
Stâlpii din jurul crucii sunt uniţi la partea superioară printr-un sistem ingenios de arcade cioplite din câte un singur bloc de piatră. Doi mai susţin, încă, o grindă, în timp ce o a doua zace căzută la pământ, printre ierburi. Întregul monument istoric, decorat cu personaje biblice şi elemente zoo şi fitomorfe, este ultima cruce uriaşă din piatră care se mai păstrează astăzi, potrivit istoricului Doina Ciobanu.
 
A fost construită în anul 1846, în vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu, al cărui nume este cioplit pe cruce, fiind ctitorită de Ioan Postelnicu, fiul popii Costache Dinu Cârjan, din Breaza, şi cioplită de pietrarul Iordache Vrabie, din Bădeni, sat din comuna Breaza. 
 
Legat de originea monumentului, sunt păreri conform cărora un oarecare  Manafu, negustor bogat al locului, ar fi cel care a comandat-o. Alţii susţin că o anume Doamnă Ghica din Tisău ar fi dat banii pentru realizarea monumentului însă Crucea mai e numită şi “a Monahului”, unii atribuind iniţiativa ridicării ei unui anume Ioniţă Monahul.

 
Despre soluţia pietrarilor care au ridicat monumentul impozant, scriitorul buzoian Corneliu Ştefan a dedicat multe rânduri în cartea sa, “Expediţie la apa vie”, publicată în 1981. Acesta s-a folosit în documentare de relatările unuia dintre bătrânii pietrari din satul Bădeni, el însuşi participant la transportul ultimei dintre marile cruci cioplite în zonă, înainte de Primul Război Mondial. 
 
Potrivit martorului, se tăia din pădurile de pe Dealul Istriţa un stejar dintre cei mai mari, din trunchiul căruia se decupau cu un joagăr două roţi. Acestea erau lăsate câteva zile să se îmbibe cu păcură, erau întărite cu lanţuri de fier şi apoi prinse de trunchiul arborelui la care se înjugau atâtea perechi de boi câte erau necesare, în funcţie de mărimea crucii. Pietrarul afirma că pentru crucea de trei metri, la transportul căreia a luat parte, a fost nevoie de vreo 16 perechi de boi. 

 
Preotul Mihai Stanciu din Buzău este autorul uneia dintre cele mai documentate descrieri ale Crucii Manafului. Potrivit acestuia, Crucia Manafului a fost ridicată de postelnicul Ioniţă Cârjan pe terenul tatălui său, preotul Costache Dinu Cârjan din satul Vispeşti, iar numele provine de la turcul care îşi avea hanul în apropiere.  
 
Sora preotului Costache Dinu Cârjan, Maria, se căsătorise în anul 1844 cu turcul Manaf Selim, negustor de suveniruri venit din Anatolia. 
 
Ajuns în Ţara Românească în anul 1841 şi dorind să mergă în Moldova acesta s-a îmbolnăvit grav de friguri, găsind loc de cazare în satul Greceanca, la o rudă a preotului Costache Cârjan. A plătit găzduire până în primăvară, când avea să se întoarcă din Moldova caravana pe care o părăsise din cauza bolii. Cum obiceiul femeilor de la ţară era ca iarna să-şi ia „lucrul” şi să meargă printre vecine şi pe la rude, aşa a ajuns şi Maria, fiica preotului Costache Cârjan, la rudele sale din Greceanca, gazdele lui Manaf Selim. Cei doi s-au îndrăgostiti şi, de dragul fetei, turcul s-a hotărât să să se boteze şi să devină creştin, să renunţe la negoţul lui şi să se stabilească alături de frumoasa Maria. 
 
Conform certificatului de botez ortodox, Selim avea în jur de 24 de ani iar după creştinare a primit numele de Gheorghe. Era un tânăr chipeş, întreprinzător, priceput comerciant şi bogat, care promitea mult. Cu toate împotrivirile părinţilor şi rudelor, cei doi şi-au unit destinele, la 23 aprilie 1844, iar fata a primit ca zestre o bucată de pământ la intersecţia Drumului Bătrânelor cu Drumul Bogdanului, unde a construit un han pentru cei ce treceau pe acele drumuri.
 
Supărat pe fiica sa, preotul Costache Dinu Cârjan împreună cu fiul său, postelnicul Ioniţă, a  ridicat la marginea Drumului Mare vestita cruce care iniţial nu a avut baldachin. Din documentele găsite în arhivele vremii, se pare că după naşterea primului copil al lui Gheorghe şi al Mariei Manaf, o fată, botezată cu numele Dobra, cei doi, socrul şi ginerele, s-au împăcat, iar Gheorghe Manaf a luat decizia să împodobească, în memoria fiicei sale decedate, crucea socrului său cu un baldachin asemenea celor mai importante morminte din Anatolia. De aceea baldachinul poartă dubla amprentă a celor două religii care i-au marcat viaţa turcului Manaf şi reprezentate prin icoana Sfântului Gheorghe şi prin motive vegetale, specifice islamului. 
 

 
Preotul Mihai Stănescu susţine că numele crucii, “a Manafului”, e dat din două motive. În primul rând, crede acesta, cel ce a contribuit la ridicarea baldachinului (stâlpilor şi coloanelor) s-a numit Manaf Selim/Gheorghe şi a fost ginerele preotului Costache Dinu Cârjan şi cumnatul postelnicului Ioniţă Cârjan, cei care au comandat construirea crucii. Apoi, susţine Stănescu, manaf, din turca veche (otomană), se traduce „monument”! Există şi astăzi în Turcia expresia: „Bir başka Manaf, Manaf yükseltmek”  =  ,,Un manaf ridică alt manaf”.
 
Iată câteva dintre inscripţiile de pe cruce: „Această cruce s-au ridicat în zilele înălţatulu(i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu v(oe)v(od) 1846”.
 
Sub braţul sudic scrie: „De robu(l) lui D(u)mnezeu Ioanu Postelnicu(l) sinu popa Costache Dinu Cârjan ot satu Viespeşti”, iar sub braţul nordic: „Cu fi(i) me(i): Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu(7 Gheorghe. Morţi: Costandin er(eu), Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra”. (Sursa: http://www.muntesiflori.ro/stanciu-mihai)
 
citeste totul despre: