Semnificaţia crucii uriaşe din metal, inaugurată de Paşte pe un deal de lângă Buzău VIDEO

Semnificaţia crucii uriaşe din metal, inaugurată de Paşte pe un deal de lângă Buzău VIDEO

Crucea are 18 metri înălţime

O cruce masivă a fost inaugurată chiar de Paşte, pe o colină din Mărăcineni, judeţul Buzău. Este luminată noaptea şi se vede din drumul judeţean care traversează comuna, chiar şi din municipiul Buzău.

Ştiri pe aceeaşi temă

După cum se poate vedea în imaginile postate de primăria Mărăcineni, crucea este luminată cu LED-uri astfel încât noaptea poate fi văzută de la mare depărtare.
 
Crucea din metal are o înălţime de 18 metri şi marchează locul în care va prinde contur o mănăstire de maici.
 
”Sfânta Cruce din satul Potoceni, din locul pe care, în viitor, vom construi mănăstirea cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena! Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, bucurie în suflet şi speranţă!”, a scris primarul din Mărăcineni, Constantin Dumitru.
 
Cu o fundaţie solidă până la 30 de metri în adâncime, crucea se iluminează nocturn automat, cu un senzor care simte când se face întuneric. Are paratrăsnet şi un bec roşu în vârf pentru avertizare nocturnă.
 
În satul Potoceni va fi ridicată mai întâi o biserică cu hram de mănăstire. ”O să construim şi câteva chilii unde vom aduce măicuţe. Aş vrea să fac şi un centru filantropic. Un bătrân care rămâne singur şi e bolnav va fi adus aici îngrijească măicuţele”, a explicat Constantin Dumitru.
 
Complexul monahal va fi construit pe o culme, pentru ca biserica să fie observată de la distanţă.  În vecinătate, autorităţile vor înfiinţa şi o plantaţie cu şase mii de salcâmi. 
 
 
Astfel de monumente se găsesc în mai multe zone din jdeţul Buzău. O cruce metalică de 16 metri înălţime, luminată precum monumentul de pe Caraiman, a fost ridicată în 2018 pe un deal dintre comunele Valea Salciei şi Săruleşti.
 
Lucrarea a pornit cu fonduri alocate de cele două comune, câte 10.000 lei de fiecare Consiliu Local, dar, pe parcurs, au apărut şi sponsori, aproximativ zece firme contribuind financiar la ridicarea ei, lor alăturându-se mai mulţi localnici. 
 
Cu un utilaj de la primărie a fost tăiat vârful unui deal între satele Apostari şi Valea Largă, s-a cumpărat material şi s-au apucat de sudat crucea. La final, o macara a ridicat crucea metalică de 16 metri care este vizibilă acum de la kilometri distanţă datorită instalaţiei luminoase donată de un prieten al primarului de la Valea Salciei.
 
O a treia cruce masivă se află pe culmea Pănătău, la hotarul dintre comunele Cozieni şi Pănătău. „E dedicată, în general, tuturor eroilor români şi, în particular, celor care au pierit în primul război mondial şi au plecat din aceste locuri. M-aş bucura ca gestul nostru să fie apreciat, iar crucea să devină un obiectiv de interes turistic”, a precizat părintele Ciprian Rotărescu, fiu al satului Nistoreşti.
 
„S-a înălţat de către fiii satului Nistoreşti în memoria eroilor români”, este inscripţia ataşată monumentului sfinţit de ÎPS Ciprian. Crucea de la Pănătău a fost ridicată în august 2020 şi sfinţită în septembrie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările