Ameninţări cu proteste din partea avocaţilor buzoieni, nemulţumiţi de condiţiile găsite în Judecătoria din mall

Ameninţări cu proteste din partea avocaţilor buzoieni, nemulţumiţi de condiţiile găsite în Judecătoria din mall

Mutarea Judecătoriei Buzău la mall se lasă cu scandal, la numai câteva zile după deschidere. Avocaţii sunt profund nemulţumiţi de spaţiul care le-a fost rezervat în noul local, mult prea mic faţă de cel promis prin caietul de sarcini. Avocaţii ameninţă cu proteste, dacă nu obţin mai mult spaţiu pentru acordarea asistenţei juridice şi suplimentarea pupitrelor destinate avocaţilor din sălile de judecată, pentru un număr de cel puţin 20 de avocaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă


De la începutul lunii decembrie, Judecătoria Buzău funcţionează în complexul Galleria Mall din municipiu. Are o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi, patru săli de judecată şi peste 50 de birouri. Administratorul a mai amenajat trei săli de arest, încăperi pentru avocaţi şi pentru întâlnirile acestora cu clienţii aflaţi în arest preventiv.

Lucrările de amanajare au costat aproximativ 500.000 euro, cea mai mare parte fiind asigurată de societatea care administrează complexul comercial. Amortizarea investiţiei va veni din chiria percepută magistraţilor. 

”Chiria lunară este plătită din fonduri asigurate de Ministerul Justiţiei şi costă 13.500 de euro  plus TVA lunar. Din punctul meu de vedere este un sediu modern de instanţă comparabil cu unul din Europa”, a spus judecătorul Leontin Drăgulescu. 

Judecătoria din mall nu atrage însă numai laude din partea celor care vor activa aici. Avocaţii din Baroul Buzău sunt nemulţumiţi de condiţiile puse la dispoziţie de noua Judecătorie, considerând că „este insuficient, motiv pentru care activitatea avocaţială la sediul Judecătoriei Buzău nu poate fi îndeplinită”.

La inaugurare, avocaţii au fost surprinşi să constate că încăperea care le-a fost alocată este mult mai mică decât spaţiul promis, de 40 de metri pătraţi. ”Este o debara şi nu se poate aşa ceva. Eu pun problema din punctul de vedere al interesului public, pentru că discutăm de bani publici”, a declarat Maria Ioniţă, avocat. ”Este ceva jignitor. Am avut situaţia în care colegi s-au prezentat la instanţă şi nu au avut unde să îşi lase hainele”, a completat decanul Baroului Buzău, Adrian Tudorancea.

Consiliul Baroului Buzău a adoptat deja o rezoluţie pe care a transmis-o conducerii Judecătoriei Buzău prin care solicită „alocarea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii avocaţilor din Baroul Buzău care în prezent numără 204 avocaţi”. Aceştia mai solicită suplimentarea pupitrelor destinate avocaţilor din sălile de judecată pentru un număr de cel puţin 20 de avocaţi prezenţi în acelaşi timp în sala de judecată. 

Dacă nu le vor fi respectate cererile, avocaţii din Baroul Buzău ameninţă cu proteste care ar putea ajunge până într-acolo încât să refuze să mai acorde asistenţă juridică din oficiu pe cauzele penale. Anunţă totodată că, de Ziua Europeană a Avocaţilor, vor organiza un protest, pentru a atrage şi mai mult atenţia faţă de noua problemă cu care se confruntă în noul sediu al Judecătoriei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările