Sandviciuri şi fructe, oferite de o tânără voluntară unor elevi sărmani de la ţară

Sandviciuri şi fructe, oferite de o tânără voluntară unor elevi sărmani de la ţară

Ce nu reuşeşte statul fac voluntarii

În timp ce programul cornul şi laptele întârzie, o tânără din Buzău, cunoscută în comunitate pentru implicarea sa în numeroase campanii umanitare, oferă pacheţele cu gustări unor elevi sărmani de la ţară. Proiectul Dianei Rus este la început şi deocamdată doar 23 de copii din Vadu Paşii primesc sandviciurile şi fructele cumpărate de buzoiancă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Restaurantul contractat de Diana în vacanţa de iarnă prepară deocamdată 23 de pacheţele, cu ingrediente care diferă de la o zi la alta. Doar pentru atât sunt bani, deocamdată, în bugetul asociaţiei pe care tânăra o conduce.
 
Produsele care trebuie să respecte absolut toate condiţiile de igienă ajung la şcoala generală din satul Stănceşti, comuna Vadu Paşii, unde le sunt distribuite copiilor care provin din familii sărmane. Lista i-a fost indicată chiar de către dascălii şcolii.
 
”Am venit eu în întâmpinarea şcolii, am intrat în cancelarie, am vorbit cu câţiva profesori şi i-am rugat să îmi comunice o listă cu copii care ar avea cea mai mare nevoie de o masă de prânz. Aceştia mi-au comunicat această listă, apoi am contactat mai multe restaurante, firme de catering, ca să pot să găsesc o ofertă foarte bună”, spune Diana Rus.
 
”Pachetul de prânz” se numeşte proiectul buzoiencei Diana Rus destinat copiilor sărmani de la ţară. Pentru că se află la început de drum şi doreşte să-şi extindă serviciile, iniţiatoarea campaniei vizitează frecvent şcoala pentru a vedea reacţiile micilor beneficiari.
 
”Copiii îmi spun că mai vor caşcaval, şuncă presată. O să transmit restaurantului care pregăteşte pacheţelele”, spune Diana Rus.
Dascălii şcolii din Stănceşti spun că gestul voluntarei de a le oferi sandvişuri şi fructe copiilor din familii cu posibilităţi materiale reduse este mai mult decât util, mai ales în această perioadă, când programul guvernamental cornul şi laptele întărzie.
 
”Este o iniţiativă foarte bună, în sensul că sunt foarte mulţi copii cu probleme deosebite în familie, din punct de vedere material. Sunt binevenite aceste gustări pentru că, într-adevăr, nu au posibilitatea nici să primească de acasă un pacheţel, nici bani pentru a-şi cumpăra ceva. Avem în clasă o elevă care nu are nici mamă, nici tată, şi este în grija bunicii”, spune Vasile Bratu, învăţător. 
 
 
”Iniţiativa vine foarte bine, acum, când nici nu mai există programul cornul şi laptele  care totuşi suplimenta un pic pacheţelul lor zilnic. Sunt care poate nu mănâncă nimic până seara”, completează Lavinia Simion, învăţător.
 
Pentru a ţine în picioare acest proiect, Diana Rus strânge fonduri prin intermediul asociaţiei umanitare ”Împreună pentru buzoieni”, din donaţiile membrilor. Vrea să ducă pacheţelele cu mâncare şi la celelalte şcoli din comuna Vadu Paşii. Momentan ajută 23 de copii, însă după extindere vrea să dubleze numărul beneficiarilor.
 
La Buzău, peste 47.000 de preşcolari şi elevi încă aşteaptă să primească de la şcoală, lapte, iaurt, cornuri, biscuiţi sau fructe.
 
Chiar dacă banii pentru acordarea de mere, lapte şi corn în unităţilie şcolare din judeţ au fost alocaţi Buzăului, autorităţile nu au finalizat încă licitaţia pentru desemnarea furnizorilor. Procedura este în derulare, iar ofertele au fost depuse până la sfârşitul lunii septembrie.
 
Conform legii, copiii trebuie să primească produsele alimentare şi fructele pe perioada întregului an şcolar, adică timp de 167 de zile.
 
Deşi mulţi dintre elevi nu se bazează pe produsele oferite prin acest program pentru a-şi asigura gustarea la şcoală, pentru un procent important dintre ei, acest pacheţel este singurul motiv pentru care vin la şcoală.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: