Ritualurile ciudate ale dacilor şi obiceiuri puţin cunoscute ale romanilor. De ce plângeau geţii când li se năştea un copil

Luptele dintre daci şi romani erau scurte şi violente, potrivit datelor istorice. Războinicii daci nu se temeau de moarte, iar femeile din acest neam erau înjunghiate la mormântul soţilor. Romanii, deşi deţineau în tot imperiul băi publice cu sisteme de încălzire, avansate pentru acea vreme, nu întrebuinţau săpun pentru igiena personală.

Cu ajutorul textelor unor cronicari ai vremii, scenelor de pe columna lui Traian dar şi a descoperirilor arheologice, istoricii au strâns informaţii despre obiceiurile prezente în societatea geto-dacă. 

De exemplu, Herodot şi Iordanes relatau despre ritualul dacilor de a sacrifica un om pe care îl considerau ca fiind un sol trimis marelui Zamolxe şi despre faptul că dacii îşi sacrificau prizonierii.

Geţii plângeau când li se năştea un copil

Cronicarii antici au fost impresionaţi de atitudinea geţilor în faţa morţii. Ei credeau în nemurirea sufletului pentru că unul din zeii lor, Zamolxis, „i-a învăţat că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora nu vor murii în veci, ci se vor muta într-un loc, unde trăind de-a pururi, vor avea parte de tot felul de bunătăţi”(Herodot, Istorii, IV, 10-15).

Această credinţă îi facea pe geţi, atât pe bărbaţi cât şi pe femei, să nu aibă teamă de moarte şi să considere ”o vale a plângerilor, ca o trecere întunecoasă şi plină de dureri către lumea cealaltă, unde sufletul va duce o viaţă de veci”. 

”Din felul acesta de a privi viaţa isvorea un obiceiu ciudat: plângeau, când li se năştea un copil, înşirând în bocetele lor toate suferinţele şi suferinţele, prin cari are să treacă ori-ce muritor, iar la înmormântări, benchetuiau şi se veseliau împreună toate neamurile celui mort. De aceea despreţuiau viaţa, iar moartea o căutau pe toate căile. (”Romanii şi Dacii - Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, autor Ioan Lupaş)

Femeile din marele neam al tracilor erau înjunghiate la mormântul soţului, fiind o dovadă de mare cinste pentru acestea. Istoricul Ioan Horaţiu Crişan scria că după moartea unui bărbat cu mai multe soţii, văduvele îşi câştigau prin luptă cinstea sacrificiului suprem. Cea care urma să fie sacrificată era preluată de rudele celui decedat şi înjunghiată chiar pe mormântul bărbatului.

”Celelalte jelesc cu glas tare şi îşi arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice. Iar cei care vor să le liniştească aduc arme şi daruri lângă rug, spunând că sunt gata să trateze sau să lupte cu sufletul celui mort, spre a şti dacă acela permite căsătoria. Dacă nu se dă o luptă şi are loc o plată, le aşteaptă pe femei peţitorii”, scria Pomponius Mella.

Sunt dovezi, spun istoricii, care demonstrează că geto-dacii stăpâneau medicina, ştiinţa de a produce leacuri din plante medicinale, aveau noţiuni despre astre, despre calendar. Învăţarea acestor discipline era apanajul unor familii din elita comunităţii, iar educaţia se manifesta individual, sub formă de ucenicie.

”Erau preoţi şi medici în rândul geto-dacilor care ştiau să vindece boli, erau buni astronomi. În secolele 6 până la secolul 2 înainte de Hristos această transmitere a cunoştinşelor se făcea pe cale orală şi evident că în anumite grupuri şi în anumite forme. Medicii îşi selectau ucenici dintre cei care aveau anumite deschideri. Unii erau cunoscuţi ca atare şi dintre cei mai dotaţi erau selectaţi cei care primeau secretele ştiinţei celor care reprezentau inteligenţa înaltă”, spune istoricul Marius Constantinescu.

Alte curiozităţi despre daci:

* Femeile din familii bogate îşi împodobeau capul cu bijuterii din aur, sub forma acelor de păr sau a inelelor de cârlionţi. 

* Dacii aveau în pază de noapte un om însărcinat cu asigurarea ordinii publice. O inscripţie plasează un astfel de om la Napoca. Nu se ştie dacă paznicii erau o prezenţă obişnuită sau aveau legătură cu vreo vizită importantă.

* Unii arheologi cred că femeile din Dacia aveau părul blond sau roşcat, rareori negru, pielea de culoare deschisă şi ochii albaştri. 

* Unele teorii spun că femeile purtau cămăşi asemănătoare cu iile de astăzi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi şi fuste până în pământ, iar capul şi-l acopereau cu o basma. 

”Îmbrăcămintea lor nu se deosebea mult de aceea, pe care o poartă Românii noştri dela sate şi azi. Aveau haine de pânză, pe care o ţeseau femeile lor din in şi din cânepă, altele făcute din piele de oaie, apoi cingătoare sau şerpar, iţari lungi până la glesne, ţundră şi opinci.” ”Romanii şi Dacii - Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, autor dr. I. Lupaş.

* Dacii n-ar fi fost străini de conservarea alimentelor, folosind tehnic de afumare, murare, fermentare sau uscare.

* Potrivit arheologilor, bucătăria geto-dacică era simplă sobră, dar bine armonizată nutritiv. Dacii mâncau terciuri preparate din cereale, combinate cu alte alimente precum lapte, brânză, ouă miere, spanac, mazăre, ciuperci. Mâncau carne de vită, oaie, porc, cal, pasăre, vânat şi chiar de câine. 

* Tatuajul ar fi fost prezent în cultura dacilor. Acesta s-ar fi aplicat pe corp şi chiar pe faţă, ca un semn al apartenenţei la un neam sau ca un semn al apartenenţei sociale. 

* Printre plantele cunoscute şi astăzi care ar fi fost folosite şi de dacii se numără: muşeţelul, iedera, rostopasca, urzica, cimbrişorul, salvia, mărarul sau menta.  

”Vindecau mai întâi întregul adică porneau cu vindecarea psihicului şi după aceea mergeau la vindecarea fizicului, la tămăduirea fiecărei boli. Cunoşteau ierburile de leac şi avem un număr de 57 de plante medicinale cu numele dacice consemnate”, spune istoricul Marius Constantinescu.

Luptele cu romanii, de scurtă durată dar foarte violente

Încă din şcoală aflăm istoria confruntărilor armate ale dacilor şi romanilor, mai ales detalii despre cele două războaie de la 101-102 şi 105-106, care au la bază texte ale unor cronicari ai vremii, scenele de pe columna lui Traian, dar şi descoperirile arheologice. Cu ajutorul acestor repere, istoricii au strâns informaţii legate de modul în care se produceau ciocnirile între cele două armate.

Istoricul confruntărilor dintre daci şi romani începe în iarna dintre anii 85 şi 86 e.n., când dacii regelui Duras organizează incursiuni la sud de Dunăre pentru a-i ataca pe legionarii împăratului Domiţian. 

Au urmat cele două războaie daco-romane. Atras de bogăţiile şi de poziţia strategică a Daciei, împăratul Traian, el însuşi un soldat şi tactician experimentat, a început pregătirile pentru un război decisiv împotriva Daciei. La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma şi s-a îndreptat cu forţele romane spre Moesia Superior. 

A mobilizat 13-14 legiuni, cu 150.000 de soldaţi. Potrivit unor istorici, armata dacilor era alcătuită din cel mult 50.000 de luptători, din călăreţi ce luptau cu arcuri şi pedestraşi înarmaţi cu paloşe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, şi aveau ca stindard balaurul-draco.

După o scurtă perioadă de pace, războaiele daco-romane au fost reluate în 105 – 106, episod presărat cu multe încleştări şi încheiat cu sinuciderea lui Decebal. Potrivit istoricilor, luptele dintre cele două armate erau extreme de violente.

Armele dacilor erau foarte eficiente în încleştările cu romanii, care atunci erau cei mai avansaţi din punct de vedere al dotării. Foloseau ca arme de atac ale cavaleriei spadele lungi drepte sau scurte şi drepte, lănci şi suliţe şi arcuri. Pentru apărare foloseau scutul care în general avea formă ovală, unii dintre ei acoperiţi, cu coifuri şi armuri. 

”Pedestraşii utilizau suliţe, lănci, scuturi şi săbii curbe cunoscute sub denumirea de falx, falces sau drepte scurte, cuţite şi pumnale de luptă, celebrele sica; cel mai probabil unii dintre ei aveau şi topoare sau seceri folosite în luptă. Pentru luptele de la distanţă, dacii utilizau arcul de tip scitic, lăncile sau suliţele”, precizează Daniel Costache, istoric.

Luptele dintre daci şi romani din timpul împăratului Traian nu s-au finalizat niciodată prin nimicirea completă a uneia dintre taberele combatante. 

”În general luptele se încheiau cu retrageri în zone ce ofereau protecţie. În cazul asaltului cetăţilor, chiar şi acolo existau retrageri în cazul în care asediatorul reuşea să pună presiunea necesară. Evident existau şi cazuri când cetăţile asediate au refuzat predarea şi au luptat până la ultimul soldat, însă nu ne sunt cunoscute astfel de situaţii în conflictele daco-romane”, spune Daniel Costache.

În urma bătăliilor care se duceau pe parcursul a câteva ore, rămânea în urmă un teren însângerat şi cadavre mutilate. ”În urma unei astfel de încleştări, în care determinarea ambelor tabere este maximă, lucrurile erau destul de delicate. Evident că se murea ca urmare a loviturilor, împunsăturilor, rănilor produse în luptă. Nu era un peisaj prea plăcut un câmp de luptă după încheierea confruntării”, spune Daniel Costache.

Romanii au continuat să vieţuiască alături de daci multă vreme după Retragerea Aureliană. Printre edificiile construite de arhitecţii imperiului pe teritoriul geto-dac au fost termele, băi publice care aveau la bază sisteme de încălzire a apei avansate pentru acea vreme.

De exemplu, băile romane de la Pietroasele, spun specialiştii, au fost o construcţie impresionantă în concepţie şi fascinantă ca aspect, ale căror culoare şi încăperi erau pardosite cu plăci de marmură albă, pereţii erau decoraţi în frescă frumos colorată în combinaţii de albastru, roşu, galben, verde şi brun, iar ferestrele erau închise cu vitralii din plăcuţe de sticlă multicolore fixate cu rame de plumb.

Edificiul dispunea de bazine cu apă caldă şi apă rece, de săli pentru exerciţii şi antrenamente, săli de muzică, de dans, de lectură, de odihnă, spaţii de lucru, bucătărie, sală pentru banchete. 

Întreaga construcţie era încălzită printr-un sistem ingenios compus dintr-un focar furnium de mari dimensiuni, în care ardeau buştenii de lemn, de unde căldura circula prin canale amplasate sub pardoseala din cărămizi şi mortar sprijinită pe stâlpişori din cărămizi pătrate şi prin bolţi.

"Focarul de căldură, furnium sau praefurnium, de mari dimensiuni era conceput pentru arderea de buşteni de lemn. De aici, căldura circula prin canalele amplasate sub pardoseala din cărămizi şi mozaic, amplasate sub pardoseala din cărămizi şi mortar, sprijinită pe stâlpişori, asigurând confortul dorit în fiecare colţ al edificiului ", precizează istoricul buzoian Marius Constantinescu.

Deşi deţineau terme avansate pentru acea vreme, romanii nu întrebuinţau săpun pentru igiena personală. În schimb frecau pe piele ulei de măsline, pe care îl îndepărtau apoi cu o bucată de metal. Astfel curăţau praful şi celulele moarte.

Poate nu ştiaţi că:

* Pe Columna lui Traian se încolăcesc de jos în sus, basoreliefuri povestind toată desfăşurarea cuceririi Daciei, ca într-o„bandă desenată”. De aici au aflat istoricii fazele războiului, detalii despre portul şi armele din ambele tabere, chiar şi portul femeilor dace. 

* Romanii purtau inele de căsătorie. Iar miresele lor văluri şi flori. Căsătoria avea valoare contractuală, ca astăzi.

* Romanii obişnuiau să meargă la toaletă împreună. Puteau conversa uşor datorită apropierii latrinelor. Nu exista hârtie igienică, dar în schimb se foloseau bureţi pe un băţ.

* Încălţările romane aveau ţinte, pentru că soldaţii aveau nevoie de încălţaminte rezistentă pentru a rezista marşului. Tălpile de piele erau prevăzute cu ţinte care să prevină uzarea rapidă.

* Câinii de pază ai romanilor erau din sticlă şi piatră. Mozaicurile canine îi avertizau pe hoţi, fiind acompaniate uneori de expresia “Cave canem” (Păzeşte-te de câine).

* Învăţătorii erau majoritatea sclavi greci foarte înţelepţi, deci nu vorbitori nativi de limbă latină. Existau puţine şcoli, copiii din familiile bogate beneficiind de învăţători privaţi. Scrisul se practica pe tăbliţe cerate care puteau fi refolosite.

* Una dintre delicatesele în Roma antică era şoarecele rumenit cu miere. Bucătarii obişnuiau să ţină şoarecii în borcane de teracotă şi să-i îngraşe câteva săptămâni, ca să le asigure un gust mai bun.