Râul Buzău, singura apă curgătoare din România în care a fost martirizat un creştin. Povestea Sfântului Sava Gotul

Sfântul Sava Gotul a fost martirizat în apele râului Buzău în anul 372 E.N.

Principala apă curgătoare care străbate judeţul Buzău are o istorie bogată, cu aproape două milenii scurse de la prima pomenire a sa într-un document. Numele Mouseos (Mousaios), cel de la care a derivat actuala denumire, Buzău, apare într-o epistolă religioasă în care era relatat martiriul Sfântului Sava, pedepsit prin înecare de goţii care se opuneau creştinării localnicilor.

Râul Buzău izvorăşte din Carpaţii de Curbură, Munţii Ciucaş, şi se varsă în Siret. Vechea denumire în limba greacă veche a râului Buzău a fost Mousaios (Μουσαίος). 

Despre originea numelui, există mai multe ipoteze lansate de-a lungul vremii de istorici. Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greşit (Μπ se pronunţă B în greceşte, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). 

”Nicolae Iorga spunea că râul a dat numele oraşului şi că e de origine slavă. Constantin Dominte credea că e de origine dacică, Vasile Pârvan spunea că provine din tracicul Buzes iar Ioan I. Russu, că ar proveni din albaneză. Nu există o ipoteză unică privitoare la sursa numelui râului Buzău”, ne-a declarat istoricul Valeriu Nicolescu.

Despre râu s-a vorbit prima oară într-o epistolă bisericească

Mai multe surse istorice precizează că prima atestare documentară a râului Buzău apare într-o scrisoare din anul 374 după Hristos, care se află acum la Vatican, privitoare la martiriul Sfântului Sava Gotul. Este vorba despre o corespondenţă între guvernatorul Sciţiei şi Sfântul Vasile cel Mare, prin care era cerută mutarea în Capadocia a rămăşiţelor pământeşti ale martirului Sava.

Sfântul Sava de la Buzău mai este numit şi „Sava Gotul”, deoarece în actul său martiric se arăta că el era socotit „got de neam”, în vremea aceea Dacia fiind stăpânită de o ceată de goţi migratori. Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334 e.n., într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Buzău, pe atunci numit „Mousaios”, într-o familie de creştini. Sfântul Sava l-a avut drept duhovnic pe preotul din localitate, numit Sansalas, el fiind apropiat însă şi de preotul Gutticas, dintr-o localitate învecinată.

În perioada anilor 369-372, regele got Athanaric a dezlănţuit o cumplită prigoană asupra creştinilor, în special în regiunile stăpânite de goţi. În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, în anul 372, deoarece preotul lui duhovnic era plecat din localitate, Sfântul Sava şi-a îndreptat paşii spre biserica unde slujea preotul Gutticas. Pe drum însă, un bărbat luminos la chip l-a îndemnat să se întoarcă în localitate, căci preotul Sansalas se întorsese şi el. Neascultând de cuvântul străinului, Sava a fost învăluit de un vânt puternic, motiv pentru care, înfricoşându-se, s-a întors acasă.

În noaptea celei de a treia zi de Înviere, păgânul Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, a năvalit în sat. Printre creştinii capturaţi, erau Sansalas şi Sava, pe care i-a şi muncit mai mult decât pe toţi ceilalţi. Târându-i pe pământ, prin lemne ascuţite şi prin pietre, păgânii aşteptau ca aceia să moară.

Văzând că Sfântul Sava rămânea nevătămat, orbiţi de mânie, l-au răstignit pe două osii mari şi l-au aruncat la pământ. În ascuns, o femeie creştină l-a dezlegat pe sfânt, însă acesta a rămas în acelaşi loc, nefugind. Furioşi, păgânii l-au luat pe sfânt şi l-au spânzurat de o grindă, obligându-l să mănânce jertfe idoleşti. Batjocorindu-i pe zeii cei necuraţi, un slujitor păgân a aruncat în sfânt cu un drug de fier. 

Apoi, păgânul Atharid a poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios. Fiind speriaţi de minunile văzute, slujitorii păgânului au vrut să-l elibereze pe Sfântul Sava, însă acesta i-a rugat să îndeplinească ce li s-a cerut. Atunci, ei i-au legat de gât un lemn mare şi l-au aruncat spre înecare. După ce a murit, păgânii i-au scos trupul din apă şi l-au lăsat pe mal. Venind creştinii, au luat cu evlavie trupul mucenicului şi l-au îngropat pe ascuns.

Sfântul Sava a murit la vârsta de numai 38 de ani, în ziua de 12 aprilie 372. Sfântul Vasile cel Mare a cerut guvernatorului provinciei Sciţia, Iunius Soranus, să trimită în Capadocia trupul Sfântului Sava, prin câţiva bărbaţi vrednici de încredere. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirma primirea nepreţuitului dar. Sfintele Moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a Episcopului Bretanion al Tomisului, în care era descris martiriul Sfântului Sava. (Sursa: crestinortodox.ro)

Nume de domnitori şi preşedinţi, în istoria râului Buzău

Râul Buzău este sfinţit în fiecare an, de Bobotează, printr-un ceremonial la care participă de fiecare dată sute de enoriaşi ai Catedralei Sfântul Sava şi numeroşi preoţi. Festivităţile religioase au scopul de a domoli apele agitate ale râului care le-au produs multe rele, de-a lungul anilor, comunităţilor aflate de o parte şi de alta a albiei. 

Ultimul mare prăpăd adus de apa Buzăului s-a întâmplat în 2005, când o viitură de amploare istorică a rupt un picior al podului de la Mărăcineni, ducând la prăbuşirea acestuia şi ruperea legăturii rutiere între Muntenia şi Moldova timp de aproape o jumătate de an. Scriitorul Dorin Ivan a dedicat o carte evenimentului, în care alături de capitole despre desele vizite ale preşedintelui Traian Băsescu pe şantierul de la piciorul podului rupt de ape, a făcut loc şi câtorva pasaje din istoria râului. 

                                   Traian Băsescu, în vizită la podul distrus (Podul Preşedintelui, autor Dorin Ivan)

”Apele mari deveneau peste noapte o stavilă de netrecut. Au fost suficiente câteva exemple ca râul Buzău să ajungă poveste din Balcani până în Polonia şi Ucraina. În 1728, domnitorul Nicolae Mavrocordat călătora spre Ismail, dar şi-a întrerupt brusc călătoria la Buzău. N-a reuşit să treacă vadul şi a rămas blocat mai multe zile la rând de apele învolburate ale râului. (...) În 1848, Nicolae Bălcescu n-a putut trece în Moldova, pentru a pregăti revoluţia, mai multe zile la rând, din cauza apelor învolburate. A stat cinci zile la Palatul Episcopal din Buzău, ocazie cu care a studiat arhivele şi a enunţat celebrele teze ale Revoluţiei Paşoptiste. Se spune că adevărata Unire a s-a realizat abia după construcţia primului pod de la Mărăcineni, în 1867”, scrie Dorin Ivan, în cartea ”Podul Preşedintelui”.