Râmniceanul Ionuţ Iuga, confirmat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Iuga a fost consilier local la Râmnicu Sărat din partea PNL                                   FOTO: Adevărul.ro
Ionuţ Iuga a fost consilier local la Râmnicu Sărat din partea PNL                                   FOTO: Adevărul.ro

Avocatul Ionuţ Iuga, din Râmnicu Sărat, a fost confirmat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Este prima dată după 1990 când Râmnicu Sărat are un reprezentant în Guvern.

Ionuţ Iuga a fost ales, la alegerile din iunie 2012, consilier municipal la Râmnicu Sărat din partea PNL.

Ionuţ Iuga, în vârstă de 33 de ani, este avocat din 2005. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Al. Ioan Cuza, din Iaşi, cursurile postuniversitare „Guvernare moderna si dezvoltare locala” in cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti in 2009, iar in anul 2010 a finalizat Cursul de Formare Mediator.

Ionuţ Iuga a fost unul dintre avocaţii care l-au apărat în instanţă pe tânărul Victor Mocanu, contracandidatul ”clonă”, menit să îi fure voturi fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu. Acesta din urmă i-a acuzat pe liberali că au fost la originea scandalului ivit în prag de alegeri locale, un argument invocat atunci fiind chiar prezenţa avocatului liberal, Ionuţ Iuga, în echipa apărării ”clonei”. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite