Racla cu moaştele Sfintei Filofteia, depusă pentru două zile la Biserica Finţeşti, comuna Năeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racla va sta două zile în judeţul Buzău
Racla va sta două zile în judeţul Buzău

Satul Finţeşti din comuna Năeni, judeţul Buzău, devine loc de pelerinaj religios, în perioada 4-5 noiembrie 2013. În zilele de luni şi marţi, în biserica parohială, se va afla racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş. Este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţă liniştită.

Timp de două zile, credincioşii din zonă şi din împrejurimi sunt aşteptaţi să poposească în lăcaşul de cult din Finţeşti şi să se închine înaintea raclei cu moaştele Sfintei Filofteia care, pentru românii creştini, întruchipează nevinovăţia şi credinţa neabătută, dincolo de greutăţile acestei lumi.

Luni, 4 noiembrie, Chiriarhul de la Buzău, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, va întâmpina, în localitatea amintită, alături de preoţi şi credincioşi, sfintele moaşte ale dumnezeieştii copile, muceniţa Filofteia, aduse de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

În data de 6 noiembrie, sfintele moaşte vor fi purtate spre Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, apoi, după data de 11 noiembrie, racla va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Curtea de Argeş din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

buzau

Sfanta Muceniţă Filofteia, o sfânta de numai 12 ani

Aceasta a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării. Nu se ştie cu exactitate dacă provenea din neam de români sau de bulgari. Moaştele sale se află, de la sfârşitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Argeş. În şedinţele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sf. Filofteia de la Argeş. Numele său se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".

Din informaţiile cu privire la viaţa sa, se ştie că una din îndatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. Însă, Filofteia întâlnea în drum mulţime de săraci şi, fiind milostivă împărţea din ea săracilor, atrăgând nemulţumirea şi reproşul părintelui. Într-una din zile, tatăl descoperă fapta ei şi orbit de furie scoate o bardă pe care o avea la el şi o răneşte grav pe fată la picior. În urma acestei răni şi-a încredinţat sufletul Domnului, la vârsta de doar 12 ani.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite