Pui scos de poliţişti din pântecele unei căprioare sfâşiate de câini VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău
Sursa IPJ Buzău

Un echipaj de poliţie din Buzău a avut parte, marţi dimineaţă, 31 mai, de o experienţă neobişnuită. Agenţii au salvat un ieduţ din pântecele unei căprioare sfâşiate de câini care trăgea să moară, pe un teren viran de la ieşire din Buzău.

Întâmplarea a avut loc în jurul orei 06.00, la ieşire din Buzău spre Verneşti. Un echipaj mixt din poliţist naţional şi poliţist local a fost solicitat prin 112 la o intervenţie specială. 

Apelantul a menţionat că a auzit mai mulţi câini lătrând, ceea ce l-a determinat să iasă din imobil pentru a vedea ce se întâmplă. A observat căprioara care agoniza, având leziuni prin sfâşiere în zona abdomenului.

Imediat după sesizare, echipajul s-a deplasat la locul indicat şi a descoperit animalul care nu mai prezenta semne vitale. Cei doi agenţi au observat însă că pântecele căprioarei se mişcă, indiciu care le-a dat de înţeles că aceasta era gestantă.

”A fost nevoie de o intervenţie rapidă, contratimp, la finalul căreia bănuiala celor doi s-a confirmat. Astfel, au oferit şansa unui început puiului de căprioară, care a fost scos cu grijă şi emoţie din pântecele mamei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Buzău.

Puiul a fost predat imediat Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJPS) Buzău pentru acordarea îngrijirilor corespunzătoare, în vederea repunerii în libertate în siguranţă.

Reprezentanţii asociaţiei reamintesc cetăţenilor că, în astfel de situaţii, este obligatorie contactarea unui specialist înainte de a interveni în mod individual, iar în situaţiile în care se confirmă moartea mamei, acesta trebuie transportat la un centru specializat care se va preocupa în mod profesionist de evaluarea medicală şi alimentarea corespunzătoare a puiului, astfel încât şansele de supravieţuire să fie optime. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite