Propunerile privind destinaţia unităţilor militare dezafectate din Râmnicu Sărat vor fi lansate în dezbatere publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirile de pe terenul fostei unităţi militare au fost năpădite de vegetaţie

Locuinţe sociale, sedii ale unor instituţii, dar şi un centru de afaceri. Toate acestea pot fi amenajate în unităţile militare dezafectate, de la Râmnicu Sărat, pe care Primăria le-a preluat de la Ministerul Apărării Naţionale. Autorităţile infirmă zvonurile potrivit cărora imobilele ar urma să aibă alte destinaţii.

Reprezentanţii Primăriei precizează că o hotărâre a Consiliului Local Râmnicu Sărat din 2016, prevede clar utilitatea pe care o pot primi unităţile militare dezafectate. 

”Vom putea face acolo doar anumite lucruri, adică locuinţe sociale, sedii ale unor instituţii, centru de afaceri şi aici este să spunem dorinţa noastră de a găsi cele mai bune soluţii de a veni cu cele mai bune oferte pentru investitori. Acestea sunt direcţiile în care putem investi”, a declarat Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat.

Propunerile privind destinaţia pe care o vor primi unităţile militare dezafectate vor fi lansate în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Râmnicu Sărat. 

Din păcate, din experienţa anilor trecuţi, mulţi dintre cetăţenii care nu participă la dezbaterile publice se declara apoi nemulţumiţi de deciziile luate de autorităţi, deşi au posibilitatea să participe la consultările care se fac pe marginea temei lansate în dezbatere publică.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite