Proiect pilot la Trans Bus. Autobuzele de pe traseul 3 vor fi monitorizate video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Societatea Trans Bus intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu implementarea unui proiect-pilot pe traseul 3, care va consta în achiziţia a două autobuze cu dotare corespunzătoare de monitorizare directă, în timp real, a activităţii, siguranţei şi confortului călătorilor. Măsura va conduce la descurajarea infracţionalităţii şi profitabilitatea companiei.

Cele două autobuze sunt, începând de vineri, 11 noiembrie, monitorizate cu GPS, monitorizate video, cu încasarea contravalorii biletelor direct la conducătorul auto, urcarea în autobuze făcându-se doar pe uşa din faţă iar coborârea pe uşile din spate. 

”Cele două autobuze vor circula începând de luni, 14 noiembrie, pe traseul nr. 3. În funcţie de rezultatele proiectului, societatea Trans Bus S.A. îşi propune implementarea de sisteme integrate de taxare în spa­ţiile mijloacelor de transport în comun (E-tiket), acces Wi-Fi gratuit pentru călători, dispozitive de comunicare prin care călătorii să fie informaţi de timpul rămas până la următoarea staţie, dar şi a staţiilor ce ur­mează în traseu“, se precizează într-un comunicat Trans Bus.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite